Noi ANGAJAȚII deținem puterea, nu ei.

Cred că o mare parte din populația României se trezește și mearge la muncă cu scârbă. Seara când se pune în pat, se gândește la ziua de muncă tot cu scârbă. În timpul orelor de muncă, stă la job în scârbă.

Iar acum va întreb, de ce se mai stă într-un loc care provoacă scârbă constanta?
Un loc care ne norocește viața și familia?

Angajatorii știu că nu ne pot plăti cât valoram, nu ne pot plăti nici măcar jumatate valoarea noastră, iar din această cauză au dezvoltat metode prin care, totuși ne țin lângă ei.
Metoda principală de agățare în cârlig a angajatului este:

                                                 Umilirea prin manipulare verbală

La început, ambele părți semnează un act, unde angajatorul plătește suma X angajatului care are Y responsabilități.
Problema mare în România este că: după ce s-a semnat foaia, șeful te va plăti constant cu aceeași sumă de bani, dar el în schimb va pretinde de la tine tot mai mult în comparație cu ce s-a semnat pe contractul de muncă.

În momentul în care, angajatul nu mai dă randament, pentru că nu e robot să funcționeze la capacitate de 200%, este automat umilit cu replici de genul:

  • ”Trebuie să fii recunoscator că în ziua de azi, ai un loc de muncă.”
  •  ”Stând peste program (constant și fără plată) îți asiguri ție un trai pe termen lung, ajuți la supraviețuirea instituției.”
  •  ”Știu că-ți e greu,te credem, dar tocmai de aia, te lăsăm la toaletă și în afara pauzelor, noi suntem oameni.”
  • ”Știm că-ți e greu dar lasă, în timp vei culege roadele muncii tale!”

Umilirea în masă, am văzut-o la Foișorul de foc unde, a fost cladit acum 14 ani un imperiu numit Ortopedica.

  Am ajuns în București, pentru training, eu provinciala care poate nu știe mare lucru, n-are metrou în casă, n-are nici măcar cartela magnetică in autobus, dar e plină pasiune și voie bună.
Am fost șocată să văd o clădire întreagă cu oameni care nu zâmbesc, care lucrează în frică și teroare minim 9h/zi.

Oamenii erau atât de speriați de absolut tot ce se întâmplă, încât nu-mi înțelegeau niște banale glume. Adulții se comportau asemeni unor copii hoți sau repetenți care trebuie pedepsiți pentru rea purtare, în contextul în care eimunceau din greu, munceau mult, prea mult, comparativ cu cât este uman normal.
 
În prima zi, până am luat pulsul locului, am încercat să-i fac pe oameni să se destindă, glumeam, râdeam cu ei, dar din păcate n-am avut  success, ei rămânând la fel de triști și speriați.
A doua zi, am schimbat eu tactica, am început să nu mai glumesc, să nu mai zâmbesc, să par mai stresată, asta ca să nu-i jignesc pe ei arătându-le că:  În fond viața e FRUMOASĂ totuși, dar nu în locul ăla infiorator care trebuie schimbat urgent.

Șefii zilelor noastre strică mai mult decât ne putem imagina.

 Angajatorii ne iau timp prețios din viață, ne iau energie, neuroni, sănătate, dar ce e mai important: ne iau stima de sine.
 
Cum poate un angajat crede că-și va găsi rapid un loc de muncă, (deși sincer acesta e adevărul, SUNT LOCURI DE MUNCĂ în România) în condițiile în care ii se spune constant că nu face suficient de mult, de bine, de repede?
Cum mai are el încredere în munca care o prestează?
Cum mai poate simți el că are relevanță atunci când îi se impută faptul că se cacă prea multe minute? (da Radu B, așa spuneau de tine la asigurări că stai prea mult pe tron fiind un gras căcăcios. Repercursiunea a fost: piși’ sau treaba mare, acasă sau în pauză).

Vreau să vă arăt o comparație: Animalul își face treburile când îl trece, nu când ii se permite. Până și un animal are drepturi mai multe comparativ cu un angajat tratat prost!

Cum te mai poți simți bărbat acasă în fața femeii tale, când 8-9h/zi la locul de munca, ți se explică că ești o cantitate neglijabilă și ușor înlocuibilă?

Eu personal am schimbat atât de multe locuri de muncă cât știu următoarele aspecte:

1. Există locuri de muncă suficiente pentru toți, începeți de azi să căutați și veți rămâne uimiți!

2. Există 1 din 100 angajatori demni sau/și umani. Trebuie schimbate doar  99 de locuri de muncă până-l găsiți, ca și partenerul de viață, există undeva!

3. Noi le dăm putere șefilor, ascultându-i zi de zi cum ne fac mici, cum ne iau demnitatea și dreptul la un trai decent.
Noi uităm să ne mai respectăm propria persoană, atunci cum putem pretinde respectul altora?

4. Pentru un salar care nu vă ajunge de la o luna la alta, nu merită nimeni atâtea sacrificii din partea dumneavoastră, absolut nimeni, cu atât mai puțin un gunoi care impune reguli sub limita decenței umane.
Pe partea opusă,  nicio ,,carieră,, și nicio sumă fabuloasă de bani, nu merită un sacrificiu de 12h/zi, iar în 10 ani răsplata:  un cancer de toată frumusețea datorat stresului.
Toți banii agonistiti in carieră ajung la spitale, și atunci unde-i câștigul că eu nu-l mai văd?

5. Băgați-vă ce aveți sau dacă nu aveți împrumutați.. în locul actual de muncă care vă stresează și reinvațati să fiți oameni nu sclavi pentru un om/companie/stat de nimic.

Reamintiti-vă, vă rog cine sunteți!

Nu sunteți imaginea handicapată proiectată de angajatori, chiar nu, sunteți capabili să reușiți oriunde, iar de preferat e reușita într-un loc armonios, decent care vă face cinste, căutați-l, el EXISTĂ.

Tanti spune tot si pe facebook


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s