Bunul Simţ şi Sărăcia.

„Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor” – lucrare coordonata de psiholog Daniel David. (click pe text:)

A sosit vremea să explic de ce am început această ,,cruciadă,, împotriva a ceea ce consider eu injust în viaţă şi în societatea Românească.

Nu doresc a desfiinţa cadrelele medicale, profesorii, instituţiile statului, politicienii, bancherii sau conferenţiarii din contra: le acord 100% sprijin! Îi susţin pe toţi care nu deranjează prin orgoliu şi ego.

Nu susţin în schimb, nimic care este ancorat în câştig cât mai mult şi rapid indiferent de mijloacele prin care este obţinut, nu susţin aroganţa a cărei menire este umilirea altora pentru propria stimă de sine, nu susţin superficialitatea cu care-şi face aproape toată lumea meseria, dar nici patronii care sclavagesc angajaţii pentru propriul interes etc.

Lucrând atât de mult cu oamenii am observat în timp, nişte trăsături comune tuturor cetăţenilor romani care m-au speriat de-a dreptul. -Majoritatea dintre noi suntem atât de preocupaţi de bani, statut, aparenţe şi propria persoană încât am devenit nişte mostruozităţi ale naturii.-

În momentul actual, în România există din păcate două tabere, asupritorii şi cei asupriţi.

Aş vrea să dau o veste în exclusivitate ambelor tabere, România este o ţară săracă. Ştiu că nimeni nu-şi doreşte asta, dar din păcate, acesta este tragicul adevăr. (Iar pentru această sărăcie trebuie să le mulțumim părinților, care la fel ca noi, au mers cu superficialitate în viață lovind în cine nu trebuie)
Dacă tabăra asupritorilot, ar încerca să înţeleagă faptul că cei din opozitie au un venit mult mai mic decat al lor, n-ar mai tinde să dea iama în bugetul celor ,,simpli,, şi implicit tot mai asupriţi.

Tabăra celor asupriţi pe de altă parte, este o tabără care n-a uitat în general adevăratul bun simt şi parte din puritatea Eu-lui. Ei sunt nişte oameni care acceptă realitatea aşa cum e, merg la muncă pentru un salar mic, nu dau în cap şi nu cer şpagă nimănui, încearcă să trăiască demn cu cât li se alocă.

În momentul actual în România ambele grupări sunt revoltate.
De ce?

Din cauza orgoliului, a trufiei ,a pierderii de sine.

Părţii malefice, nefiindu-i suficient cât primeşte, a învăţat cum să ia de la cel naiv, care din amabilitate îşi donează şi ultima bucată de pâine.
Naivul într-un final rămânând fără pâine începe să-şi pună întrebări, de ce nu mai are dreptul nici măcar la minimul decenţei, de ce, deşi onest, tot mai sărac?

În acest moment de înaltă tensiune, ajung toţi să caute vinovaţi pentru propria frustrare şi propriul ,,eşec,,.

CINE E DE VINĂ?

Asupritorii că fură, asupriţii că perimit asupritorilor să-i dezbrace până si de suflet?

Răspunsul este unul banal:

Vina e a fiecăruia dintre noi, indiferent de care parte a taberei ne-am afla.

,,Crema,, societăţii Româneşti a ajuns la un nivel de constiinţa în care consideră că absolut orice în ţara asta îi se permite, că ea deţine puterea absolută asupra toturor, dumnezeu e Crema şi nu crema e a lui Dumnezeu.

Vina omului de rând pe de altă parte, este aceea că se mulţumeşte să rămână veşnic un om simplu care nu-şi da seama când e prostit de asupritori. El nu ia nicio măsură in a nu mai fi fraierit, unicul lucru care-l face este să se vaite, să-si planga de milă intr-un mod penibil la vecini, la bere, la nevastă, la copii.

Ambele tabere spun că nu pot schimba nimic, că doar alţii pot.

Ceilalţi nu pot să facă nimic pentru noi, numai noi putem să ne oprim în a mai dori ce are altul, în a dori mai mult, în a le permite altora să ne spună ce şi când şi cum să facem, în a nu înţelege ce se întâmplă sau în a rămâne veşnic ignoranţi.

Nu există victime, nu există asupritori, EXISTĂM toţi şi la atât se rezumă tot.

Acestea sunt nişte aspecte care nici Johannis, nici Obama şi nici Puţin nu le pot schimba. Sunt propriile noastre valori şi norme care atâta timp cât contravin cu normele altei fiinţe vii, sunt din start greşite şi trebuiesc revizuite.

Este atât de simplu să fim recunoscători pentru ce avem, nu să ne dorim constant ceea ce au alţii şi poate nu vom obţine niciodată. Este atât de simplu să ne dăm seama de propria valoare reală, nu să avem impresia că merităm mai mult decât avem şi/sau suntem constant persecutaţi de stat şi de alţii.

Este atât de simplu să vorbim frumos unii de alţii, să ne flatam de câte ori avem ocazia, nu să căutăm constant să desfiinţăm toţi oamenii din jur, pentru a ne simţiţi noi mai bine.