De ce si cu cine facem sex?

Când vine vorba de sex, mulți roșesc, alții se enervează, restul se lăuda cu experiențele lor, jumătate adevărate jumătate false, dar nimeni nu rămâne indiferent!

Când vine vorba de prostituate în schimb, nimeni nu recunoaște utilitatea lor în societate, toată lumea le blamează și le acuză pentru indecență, ratare, desfrânare etc.

Printre aceste persoane m-am numărat și eu mulți, poate (spre rușinea mea) prea mulți ani.
Îmi amintesc cum veneam acasă de la club cu taxiul și le vedeam în stradă.
Un moment nu m-am gândit că poate le e frig, că riscul unei raceli e imens, că pentru un pumn de bani fetele astea riscă să fie bătute atât de client cât și de pește în fiecare seară.
Nuuuu, ce-am simțit să fac a fost să ies afară pe geamul mașinii și să urlu cât sunt de împuțite.

Acum, trecând mai mult prin realitatea această numită viață, văzând și cunoscând bărbatul în esența lui de bărbat, realizez cât de mult m-am înșelat, cât de oarbă, rea și intolerantă am fost.

Am cunoscut prostituate, de la cele mizere, până la cele mai de lux și am văzut că toate, indiferent din ce categorie fac parte, n-au uitat ceea ce nevestele, prietenele, au uitat de mult: să fie femei și să-și facă bărbatul să se simtă bărbat!

Bărbatul, fie că acceptăm fie că nu, are un mecanism de funcționare simplu, asemeni unui animal. Bărbatului îi place să doarmă bine, să mănânce bine, să fie îmbrăcat bine și cel mai important, să fie validat de femeia lui, să fie apreciat, și flatat constant pentru faptul că …. dorme, mănâncă bine și e bine îmbrăcat! Da doamnelor, asta aveți lângă dumneavoastră!

Problema noastră, a doamnelor în general (poate există și altele mai evoluate pe care nu le-am cunoscut) este că la începutul relației îl vedem zmeu, făt frumos pe cal alb, înțeleptul înțelepților, hărnicia întruchipată și un mare falus aducător de plăceri. În timp însă, începem să-l vedem cum e el în mod real, mai puțin zmeu, mai puțin frumos, mai puțin inteligent și…de-o putoare extraordinară, iar asta ne face să ne pierdem feminitatea in fața lui. De ce? E simplu: începem să-i reproșăm faptul că nu-i destul de zmeu, nu-i destul de inteligent, nu este făt frumos pe cal alb și nici măcar… un falus atât de mare pe cât se vedea la început, nu are!!

Doamnelor, în condițiile de mai sus, ce sugerați să facă bărbatul? Să vă părăsească cu totul pentru că sunteți insuportabile, sau să caute validare o oră pe săptămâna lângă o doamnă pe care, poate, nu o să o mai întâlnească niciodată?

Menirea prostituatelor este aceea de a le aminti bărbaților că sunt BĂRBAȚI atunci când femeia de lângă ei dorește să-i castreze. O menire sfântă, o menire fără de care bărbatul ar fi un turbat, legat de o ,,nebună”. Prostituata întărește caractere și relații, prostituata nu face sex doar fizic, ci calmează mental bărbatul ca el să fie capabil să se reechilibreze. Să vină acasă și să facă față altui val de nemulțumiri la adresa lui.

Domnilor, să nu va mai aud în viața mea că faceți prostituatele curve. Fără nevastă și prostituată, voi nu ați fi bărbați, așa că, ambelor ar trebui să le sărutați tălpile, că există, că va iubesc, că va cicălesc, că va ridica și va coboară… ambele au rolul lor MAJOR în viața voastră și ambele trebuie apreciate si respectate!

Tanti spune tot si pe facebook


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s