Nu am lăsat niciodată școala să stea în calea educației mele – Mark Twain

Observ că e la modă discuția despre sistemul de învățământ și problemele aferente lui.
De când am terminat liceul, mă tot lupt să explic faptul că sistemul de învățământ românesc este putred, dar nimănui nu i-a păsat pe atunci,  fiind vorbele unui fost elev problematic. Acum situația s-a schimbat și sper să existe dorință din partea dumneavoastră de a înțelege: DE CE NU ESTE UN SISTEM DE ÎNVĂȚĂMÂNT FUNCȚIONAL, CEL ROMÂNESC.
Îmi amintesc o  discuție cu profesoara mea de română, un dialog extrem de elocvent care spune multe despre limitările și absurdul instruirii noastre.
Doamna Ciocârlie (să trăiți sănătoasă 100 de ani, mare doamnă):

,,Masha, vreau să te trimit la olimpiada de română, din toată clasa numai pe tine te văd dând randament pe partea aceasta.”

Eu: ,,Doamna profesoară, știți că iubesc româna dar știți că nu aș lua niciodată olimpiada. De mine vă place că știu a gândi liber și bine, nu din cărți, iar ăștia la olimpiadă caută gânditre prefabricată, nu idei originale.”

Doamna Ciocârlie: ,,Bine mai Masha dar nu poți învață și tu puțin acolo din comentarii? Dacă ai pune puțin osul sigur am câștiga un loc.”

Eu:  ,,Nu vă supărați pe mine dar refuz să tocesc comentariile unuia sau altuia.
Sunt sigură că atunci când Eminescu a scris Floare albastră nu anticipa la ce va gândi criticul de operă.  Eminescu a luat stiloul și a scris ce a simțit și ce i-a trecut prin minte, nu a stat să caute n înțelesuri ascunse, n alcaturi de metafore și complicaţii inutile. Caragiale din nou, un om simplu, a scris efectiv cu umor ce avea el în inimă, nu a făcut asta să impresioneze prin construcție și subtilități pe care doar x sau y le vede.  Mă duc la olimpiadă dacă mă lăsați să scriu ce cred Eu despre opere, nu altcineva.”

Doamna Ciocârlie:  ,,Perfect! Te duci!”

Deznodământul: Nu îmi amintesc dacă am luat nota 5.

Ceea ce apreciez numai acum, când scriu această amintire, este tupeul doamnei Ciocârlie. Îmi imaginez că și ea prin mine a vrut să tragă un semnal de alarmă anume: lăsați copii să gândească liber.
Lăsați copii să-și formeze propriul stil de gândire și propriile interpretări. Nu le mai băgați pe gât ce, cum și când să gândească, sunt oameni nu roboți.

Toate problemele actuale, ale generației mele se datorează în mare parte și sitemului de învățământ românesc.

  Sitemul nostru de învățământ pe lângă faptul că este  încă unul de natură comunistă, (în care toți trebuie să știe același lucru si toți trebuie să gândească în același mod, toți trebuie să rezolve problemele prin exact același raționament) este în mare parte și unul democratic în care există școli bune (implicit cu elevi,,buni,,) și școli proaste. Nu înțeleg, dacă toți fac aceleași lucruri, de ce unii sunt mai buni și alții mai puțini buni. Condițiile ca mama sau tata au bani, ca unul face religie, altul n,  sunt ilogice si de prost gust.

Îmi amintesc că toți trebuia să fim premianți, dacă ești codaș, ești o rușine.

Va întreb, ce sens mai au premiile dacă oricum sunt 3 la număr, iar elevi +/-25? De ce simțim să-i umilim de mici aratandu-le că unul e mai bun, iar celălalt mai puțin bun?
Automat fiind doar 3 premii, 22 de părinți și copii vor fi umiliți, iar asta nu din cauza faptului că toți cei 22 de elevi sunt mai proști decât primii 3. Greşit! Premianții de mici au o virtute în plus față de ceilalți 22, anume: ambiția! Asta nu-i face mai inteligenți, nu-i face genii, ci doar ambițioși, iar doar pentru ambiție nu ar trebui date premii.

Un titlu de articol mi-a atras atenția:
Suedia introduce un pronume neutru în dicţionare, pentru a nu mai diferenţia între băieţi şi fete, la şcoală (sursa cu titlul greșit: adevarul.ro)

Suedia, Norvegia s-au prins de anumite aspecte și încearcă să schimbe în mod real sistemul. În Norvegia știu de multă vreme că elevii sunt lăsați să comenteze liber texte la norvegiană, sunt încurajați constant să gândească singuri și nu mecanic asemeni nouă.
Introducând un singur pronume, doresc să elimine încă din școală diferența datorată sexului între oameni. V
Introducând un singur pronume îi face pe copii să se simtă egali. Pare un aspect minor, dar este de-o importanță covârșitoare.

Ceea ce noi, ca si români nu suntem încă pregătiți să înțelegem este faptul că, toți suntem -relativ- egali prin naștere, dar toți ne diferențiem în timp. Diferentierile se produc prin modul de gândire, modul de a căuta soluții problemelor, prin metabolism sau rapiditatea cu care gândim, etc.

Nici unul dintre noi, nici acum nici când eram elevi nu aveam cum excela în tot, este o imposilitate naturală/matematică care doar noi ROMÂNII orgolioși vrem să o depășim.

 Un sistem ancorat în trecutul comunist, dar trăibil în zilele capitaliste este asemeni unei bombe cu ceas.
Generația mea văd că este similară cu o petardă care mai are puțin și pușcă cu totul, dar îmi fac reale probleme vis-a-vis de generația mai tânără, care nu a prins niciun an de comunism. Eu pot raporta sistemul putred la un sistem în care am trăit cativa ani, la o istorie recentă și reală a mea, dar ei?
Ei la ce vor raporta habotismul perfecțiunii?

În sistemul actual de învățământ, aș impune o singură rigoare, UNIFORMELE.
Nu este normal ca un copil, să se streseze pentru faptul că nu știe a doua zi cum se îmbrace la școală. Nu este normal ca un copil de muncitori să ceară părinților teniși Converse deoarece toată clasa are teniși de minim 150 Ron.
Lipsa fondurilor, efectiv nu ne mai permite să băgam în seamă fițele elevilor, iar uniformele ar înlatura cu brio această problemă.

Copii nu trebuie ”ajutați” să gândească timp de 12 ani.
Elevii ar trebui modelați în primii ani, iar, pe urmă la materiile care permit gândirea liberă, să fie lăsați a gândi liberi. Doar așa vom avea noi valori, lăsându-i să-și descopere ei singuri potențialul, nu băgând cu bocancul, artificial dorința perfecționării în absolut orice.

Grila de n materii impuse este o aberație. Adulții au o viață la dispoziție să meargă la program de 8h/5 zile pe sapatamana, copii nu ar trebui obligați la un program atât de încărcat, plictisitor și lung.

În primii ani de învățământ, este utilă grila de materii pentru a observa fiecare elev la ce anume excelează, ce anume îi trezește interesul și ce anume îi face plăcere să studieze. După anii de obligativitate (obligativitatea aici are scopul cercetării doar) copilul ar trebui să studieze cu predispoziție ceea ce îi place. (asta ca în timp să nu devină frustrat că nu înțelege o materie, atunci când jumătate din clasă o înțeleg)

NU toți trebuie să știm sau să înțelegem, de exemplu: chimia, chimiștii ar trebui să studieze chimia în amănunt, noi care nu suntem chimiști și oricum nu mai știm chimie decât 0,1% ar trebui să o studiem jumătate de an, doar ca să nu fim tabula rasa în acel domeniu, mai mult, e totală pierdere de vreme.

Iar religia, subiectul preferat de toată lumea zilelor noastre, religia în forma actuală ar trebui interzisă cu desăvârșire.

 De ce?
 Am spus-o în articolul dedicat domnului Dan Puric, citez de acolo:

,,O soluție simplă care vă dau voie să v-o atribuiți, este: Predarea istoriei religiilor în școli. Studierea tuturor religiilor și a dogmelor lor, pentru a putea dobândi o viziune de ansamblu, nu una unilaterală.

Aceasta este democrația reală, domnule Dan Puric și stimată domană Ana Blandiana!

Suferința dumneavoastră este una pur comunistă, vi s-a luat dreptul în tinerețe la această minunată oră de religie, iar acum, această durere o proiectați pe tinerii care nu au absolut nicio vina pentru lipsurile trecutului.”

Vreți să știți de ce sunt atât de revoltată pe această oră?
Profesoara mea de religie a specificat clar următoarele:

,,Homosexualii o să ardă  în iad.” (Imaginați-vă dacă exista un elev cu tendințe homosexuale în clasă, ce-ar fi simtit/gândit atunci când, un adult, un profesor îi spune clar că va arde în iad?)
 ,,Dacă mâncați prea mult seara înainte de somn vă excitați și e păcat de la Dumnezeu.” (sunt curioasă câți elevi au balotat tot frigiderul în seara aia să vadă cum e să te exciți de la merinde)
,,Dumnezeu ne-a dat un creier atât de mare, deși ne folosim 5% din el pentru că am fi arătat urât cu un cap mai mic.” (Îmi amintesc cum toți elevii de a 10-a încercam să-i explicăm că, dacă de la început capul era mai mic, așa era normal, deci estetic n-ar fi fost nicio problemă.)
,, Vai cât de înălțator este ce-au făcut sfinții, auto-persecuția este minunată, te aduce mai aproape către Dumnezeu.” (asta vreți părinți? Să va întrebați copilul de ce se taie pe mână și el să răspundă: în numele lui Isus?)
,, Toți yoginii fac sex în grup, Yoga e rea și murdară.”

 ,, Sexul este rău și murdar, nici eu deși sunt măritată nu-l practic, o să-l practic cu domn părinte strict când vrem copii.”

Doamnă dragă!
Nu-ți mai știu numele pentru că ești o nulitate cu un creier mic cât ți-am zis eu în a 10-a! Vreau să știi că acum, fiind un om mare, îmi permit să te fac o idioată care nici religia nu o e înțelege, iar de predat, să nu mai discutăm.
Ar fi trebuit să faci sex și 15 copii, la asta poate te-ai fi priceput mai bine decât să predai și să bagi informații idioate în minți tinere.

  Sper că nu mai exiști în sistemul de învățământ.

Nu este important aspectul manualelor, nu este important să avem n opțiuni de manuale dar toate cu aceleași informații învechite și inutile, nu e importantă ora de religie și închiderea cu lacăt a elevilor în școli, nu sunt importante premiile și părerile personale ale profesorilor, încercam să schimbăm un sistem prost, clădind pe el alte tampenii.
 Pe un sistem putred nu se mai poate clădi, trebuie înlăturat din rădăcină și sădit cu totul alt sistem.

  Un sistem care îndeamnă spre creație, nu indobitoceste! 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s