O îmbrățișare și-un zâmbet sunt gratuite, de ce le oferim atât de rar?
Mi-a fost greu de-a lungul vieții să înțeleg, de ce oamenii se miră atunci când le fac complimente din neant.
N-am înțeles de ce, în Norvegia, când i-am spus lui Aaron (copil de 6 ani):” Hai să îmi arăți ce jucării ai, să ne jucăm împreună.” am primit răspunsul: ,,Cum să ne jucăm împreună?”
N-am înțeles de ce, pensionarii se sperie atunci când, fără să-mi ceară, îi ajut cu plasele.
N-am înțeles de ce, bătrânii mă apreciază când îi salut frumos, le deschid ușa și am curiozitatea falsă, (atunci când nimănui nu-i mai pasă) să-i întreb:
,,Ce mai faceți, sunteți bine?”
N-am înțeles eu multe, dar acum le înțeleg.
Oamenii au uitat să fie oameni, oamenii nu mai sunt obișnuiți cu comportamentele frumoase deoarece tot ce-au primit și ceea ce oferă, este mizerie.
Atunci când cineva vine la tine, și-ți oferă ceva bun, ești speriat/șocat/iritat deoarece este ceva neobișnuit pentru tine.
Acesta este normalitatea în care trăim majoritatea, chiar dacă o vedem, chiar dacă suntem/sau nu, conștienți de ea.
O realitate unde am uitat cele mai simple și mai gratuite lucruri, să oferim îmbrățișări, zâmbete și complimente în detrimentul criticilor, a certurilor și-a egoului nejustificat care dorește sa stapaneasca .
adrianaspunetot.wordpress.com 