Cred că toți am auzit cel puțin o dată:
Îmi permit să afirm cu tărie că eu am făcut N, peste N experimente umane de-a lungul vieții, dar în mod total inconștient/subconstient. Unul dintre ultimele experimente inconștiente (de ieri am decis că voi testa conștient tot, acum că am dobândit această calitate) mi-a permis să-mi activez o parte a conștiintei în care observ lumea diferit.
Observ că noi, prin propriul mental dăm amploare sau dinimuam propriile percepții asupra realității sau asupra durerii existente în realitate.
Cum ne explicăm faptul că existe oameni care nativ nu simt durerea (fizică) la intensitatea la care o simt alții? Cum ne explicăm faptul că, nativ femeile suportă mai bine decât bărbații orice durere sau boală?
Pe acest raționament vreau să amintesc de o rudă de-a mea care a mers la medic cu o simplă bronșită, dar a aflat că are leucemie. Stadiul leucemiei era atât de avansat încât doctorii i-au dat maxim 2 ani de viață.
După 15 ani l-am întrebat (deși poate atunci a sunat dur sau a nesimțire, acum toate întrebările mele au căpătat sens): Cum ți-ai tratat mental boala? Cum ai făcut să trăiești atâția ani, iar acum leucemia să nu-ți mai apară nici în sânge?
EL: Am tratat-o mental, asemenea unei bronșite. Eu am băut, am fumat și-am mâncat ce-am vrut, dar niciodată nu m-am gândit la mine că la un bolnav de cancer.
Alt caz, cu care mă confrunt la timpul prezent este colega mea de la muncă.
În momentul când m-am angajat (în ianuarie), colega mea era o femeie normală și fericită, acum a ajuns să-mi recunoască că nopțile când nu are somn iese și vorbește cu porumbeii.
Ce s-a întâmplat în viața colegei mele din ianuarie până acum?
O simplă ,,infecție urinară,, căruia niciun medic nu-i da de cap. Femeia merge de 3 luni de zile la toți medicii din Cluj, dar pățește același lucru care-l pățesc și eu de-o viață: o asigură toți că este perfect sănătoasă deși ea are dureri.
În cele trei luni s-a documentat foarte mult pe internet, și-a luat nenumărate pastile naturiste, pastile pentru ficat care să diminueze efectul pastilelor pentru vezică, practic văd în fața mea o epavă umană/sau nebună în termenii folosiți de noi și asta doar în 3 luni de zile.
Pe fondul acestei boli care, dacă este să-i credem pe medici nici nu există, fiind o invenție a colegei mele, ea înnebunește zi de zi, (deși până acum funcționa ca toți restul). Observ că este mult mai agitată, focusul ei este constant durerea (care nu există constant, mi-a recunoscut că o lasă cu zilele), îmi explică că nu poate să doarmă deoarece este terorizată de gândul bolii (deși insist, medicii nu au descoperit nimic), în momentul de față nici să mănânce nu reușește deoarece a luat medicamente după sfatul internetului (medicamente care i-au distrus ficatul și acest ficat distrus practic o împiedică acum să mănânce).
Ea a luat decizia să viziteze un psihiatru, am aplaudat decizia ei și am îndrumat-o spre o fundație unde am activat și eu ca ,,profesor asistent social,,.
Mare mi-a fost mirarea când am fost recunoscută la telefon și am sesizat bucurie în voce, astfel colega mea a fost așteptată cu brațele deschise la aceea fundație. Doctorița psihiatru de la fundație, o cunosc personal și știu că este OM nu doar medic, i-a sugerat colegei să își repete analizele (practic să se asigure că este ok sau nu fizic/corporal) și pe urmă, dacă medicii nu descoperă nimic, să revină la ea să vadă ce poate face.
Probabil din această cauza îmi place și mie de acest psihiatru, deoarece consider că are dreptate.
Sunt sigură că, dacă colegă mea nimerea la alt psihiatru care ar fi vrut să-și facă meseria 100% bine, să fie el merituos în tratamentul ei, practic dacă nimerea la un medic ,,intelectual,, care le știe pe toate, era ștampilată: Ai grave tulburări de comportament, început de depresie și o mică bipolaritate, ai nevoie de n ședințe și tratament medicamentuos că să-ți revi, alte șanse n-ai.
Dacă s-ar fi întâmplat asta, colega mea din acel moment până la finalul vieții ei, s-ar fi considerat nebună și cu grave tulburări de comportament pe care doar medicamentele/medicii le pot stopa!
FALS!
Datorită celor două exemple ale mele (și multe altele testate de/pe mine, pratic sau prin întrebări), primul exemplu cu bărbatul care a considerat leucemia o simplă bronista și leucemia lui așa s-a și comportat, neomorandu-l după 2 ani. Practic, bărbatul și-a omorât leucemia mental (fizic cu ajutrorul tratamentului medicamentos și a razelor), nu a lăsat cancerul să-l omoare…
Opusul acestui bărbat este colega mea.
Ea, a făcut o simplă infecție care și-o tratează mental asemeni unui cancer.
În cazul ei, acest ,,cancer,, o va doborâ mental și fizic dacă nu-și schimbă optica, relitatea deși mai liniștitoare, nu este ușor de acceptat, durerea ajungând deja in cazul ei la nivel de obsesie nefiind neapărat și autentică.
În fazele incipiente ale schimbării stărilor mentale, este bine să avem în preajmă prieteni care știu să asculte, iar cu răbdare, toate stările și schimbările comportamentale pot fi redresate.
Mergând la psihiatru în aceste faze este riscant.
Spun asta deoarece există norocul să întâlnim un medic uman care înțelege că importanța compasiunii este mai mare decât importanța terapiei( și a medicamentelor,medicamentele in acest sens sunt scuzele doctorilor care n-au timp să se ocupe cu grijă și răbdare de mental, asemeni preotului ) dar avem mai multe șanse să întâlnim un teoretician care nu știe trata omul.Acești teoreticieni dar totuși medici, i-aș păstra la nivelul acesta: teoreticieni, dar le-aș interzice practica. În teorie ei ajută omul, dar pratic îl nenorocesc o viață
Multe boli care afectează fizicul în ziua de azi sunt ori ecouri ale mentalului care se comportă greșit dintr-un motiv sau altul, ori mutații gentetice a bolilor pe care le cunoaște medicină actuală, pratic o nouă boală pe care nu o poate nimeni momentan descoperi.
adrianaspunetot.wordpress.com 