Eu sunt ardeleancă!
Da, sunt mândră de asta, consider că din tot răul, acesta este răul cel mai mic. Mândria de a exista ca şi ardelean, în momentul prezent, ştiu sigur că se datorează în mare parte saşilor (care între timp, din scârbă ne-au abandonat rând pe rând) şi nu în ultimul rând maghiarilor.
(Nu cunosc maghiarii din Ţinutul Secuiesc, în acest articol mă refer la maghiarii apropiaţi zonei mele)
Românul ungur, pe lângă defectele de neam, aferente fiecărui popor în parte, are anumite calităţi care lipsesc cu desăvârşire românilor.
Mândria de a exista ca fiinţă, ambiţia în a reuşi, onestitatea şi perfecţiunea în muncă, spiritul de unitate mai dezvoltat, acestea sunt aspecte care maghiarii noştri încearcă să le implementeze şi-n noi de când sunt pe teritoriul românesc.
Întrebând mulţi maghiari tineri:
Cum va simţiţi: Maghiari sau români? Toţi au răspuns acelaşi lucru:
La întrebarea:
Dacă ar izbucni războiul şi v-ar cere Ungaria să luptaţi pentru ea, România pe de altă parte pentru ea, pentru cine s-ar merge la luptă?
Lumea ştie să-i judece în permanenţă, pentru că ne vor ardealul, pentru că îndrăznesc să discute între ei în maghiară, pentru că-şi doresc şcoli în limba lor, pentru că efectiv aceşti oameni, deşi acum români, nu doresc să-şi uite istoria relativ recentă.
Ungurii din România NU ne vor ardealul, ei sunt parte din ardeal, cum să-şi dorească ceva ce au deja?
Maghiarii din România discuta între ei în limba lor pentru că le este mai facil, pentru că de mici au fost învăţaţi acasă să discute în ungureste.
Cum să acuzăm nişte adulţi pentru educaţia primită acasă?
Eu personal am fost în Norvegia timp de 1 an, între voluntari de toate naţiile (majoritari eram români).Ţin minte un episod din camera de fumat în care: eram 6 români 1 portughez şi un polonez. Ne-am animat toţi discutând în engleză, deşi majoritari eram românii, dar în timp, discuţia îngreunandu-se în termeni şi explicaţii, am început să discutăm pe nesimţite toţi cei 6 în română. Mi-l amintesc şi acum pe Jose urlând dintr-un colţ: English please!!! Enghlish!
Noi reveneam la engleză dar în cinci minute uitam din nou şi istoria se repeta: English please!
Atunci a fost momentul în care mi-am amintit de ungurii mei de acasă. Mi-am amintit cât de revoltată m-am întors de la o ieşire cu nişte prieteni maghiari, care întâlnindu-se cu mai mulţi maghiari au uitat să discute pentru MINE în româneşte tot timpul.
Atunci am înţeles că nu doar eu şi înţelesul meu existăm, ci există şi oameni diferiţi mie care vor să comunice facil şi relaxant în limba învăţată acasă. E de blamat acest aspect?
Alt episod edificator s-a petrecut la munte, unde am ieşit cu prieteni de-ai mei români şi-am chemat alţi doi, maghiari din Satul Mare.
Norbi, un tip mai simplu, nu ştie extrem de bine română aşa că prietena lui a decis să discute cu el în maghiară. Mare gresala! Deşi de la început cei doi s-au simţit excluşi şi pescuiau separat de mulţime, au fost blamaţi verbal când au îndrăznit să discute între ei în ungureşte. Eu încercând să aplanez situaţia am cerut argumentele de ambele părţi.
Argumentul lui Norbi a fost:
Masha, scuză-mă, oricum văd că se uită toţi ciudat la noi pentru că nu vorbim bine româneşte, de aia ne-am retras. Nu te supăra dacă în colţul nostru discutăm în maghiară despre mărimea peştelui şi punerea ramei în cârlig, nu ştiam că interesează pe toată lumea aceste aspecte!
Prietenii români au argumentat: Nu ne place să nu înţelegem, sunt în România, să discute româneşte!
Vreau să va întreb pe toţi românii, cine va drept absolut asupra acestei ţări?
Ce vină au maghiarii de-o vârstă cu noi că s-au născut în România şi nu în Ungaria?
Ce vină au ei c-au fost crescuţi într-un spirit care nouă, românilor săraci de duh dar plini de Ego nu ne convine?
Eu nu văd unguri români acuzând şi dând în cap românilor, doar Români de Români făcând sacandal şi aruncând vină, ură şi venin.
Ce văd eu in unguri: nişte oameni potoliţi, muncitori, care contribuie la bugetul de stat şi liniştea acestei ţări. Văd nişte oameni care deşi sunt spurcaţi de noi zilnic, încă ne respectă, încă ne oferă ajutorul şi o vorba bună.
Ungurii-Români nu sunt duşmanii noştri, din contră, ne sunt fraţi şi un ajutor pe care ne putem baza. Ar fi minunat dacă fiecare dintre noi, am începe încet, încet să ne arătăm respectul cuvenit.
Mulţumesc.
adrianaspunetot.wordpress.com 