Autismul nu este o ,,boală”

Având în vedere scandalurile care s-au iscat în prezent cu privire la copiii ,,deosebiţi”, voi încerca să vă introduc puţin în lumea lor.

Voi încerca să va arăt o realitate diferită de cea pe care o cunoaştem. Aş vrea să devenim cu toţii mai maleabili în faţa diferenţelor între oameni, mai îngăduitori şi mai responsabili.

-Părinte iubeşte-ţi copilul, nu te iubi doar pe tine.-

Un subiect care m-a fascinat şi-mi place (cât de ciudat sună), este Autismul infantil.

Am fost voluntară timp de un an într-o gradiniţă care se ocupă şi de copii cu dizabilităţi. Fiind asistent social, m-am adapatat mai bine grupei cu dizabilităţi decât celei normale dorind să înţeleg principiile funcţionarii unui copil cu tulburări din spectrul autist. (există 5 forme pe care nu le voi detalia şi le voi numi simplu Autism sau Asperger: Tulburarea autistă, Sindromul Asperger, Sindromul Rett, Tulburarea dezintegrativa a copilăriei şi Tulburarea pervaziva de dezvoltare- nespecificată altfel/PDD-NOS.)

Văzându-i zi de zi, interacţionând cu ei de aproape, am început să-i îndrăgesc foarte mult.
Copii care suferă de autism în forma lui pură, sunt nişte copii atipici DAR sunt nişte copii surprinzător de inteligenţi şi interesanţi, dacă tu la rândul tău eşti inteligent şi ai rabdare să-i observi. Eu le spuneam copii roboţei.

Cei doi copii cu autism de care m-am ataşat se numesc Raul si Radu, nu vorbeau dar mâncau singuri, nu interacţionau cu ceilalţi copii, nu o faceau nici măcar între ei, iar distracţia în lumea lor însemna ceva total diferit nouă.

Lăsându-l pe Raul singur la groapa de nisip, l-am surprins făcând acelaşi gest mecanic continuu.

Raul lua nisipul în mânuţele sale mici şi-l arunca în aer. Bineînţeles, într-un final educatoarea a început să urle la el, explicându-i că nu este bine ce face, DAR eu studiindu-l cu atenţie am observat următoarele:

Raul urmarea firicelele de nisip cum sclipeau în soare, cum cădeau pe jos, dorind probabil să înţeleagă gravitaţia şi reflecţia luminii solare. Vorbim aici de un copil de 4-5 ani care din punctul meu de vedere a observat nişte mecanisme foarte complexe comparativ cu copii ,,normali” de vârsta lui. Nu tot ce este normal este şi inteligent sau genial, din contră.

E adevărat, cum limbajul verbal nu este punctul lor forte, aceşti copii au ,,crize,, de isterie şi plâns uneori însoţite de violenţă, DAR înţelegând ce anume îi supără, sau explicându-le frumos şi cu căldură (ei înţeleg tot ce li se spune) punctul tău de vedere, există şanse să se potolească mai rapid. Urlând la ei nu faci decât să agravezi situaţia.

Aceşti copii mi-au bucurat existenţa în trecut, dacă ar mai fi să mă angajez undeva aş face-o cu şi pentru ei  fiind absolut îndrăgostită de creierul şi de sinceritatea lor nativă.
Unica problemă majoră care am observat-o au fost  părinţii, părinţi care ar fi făcut orice să-i schimbe, să-i readucă la ,,normal,, astfel chinuindu-se atât pe ei cât şi pe bieţii copii care nu au nicio vină pentru faptul că sunt atipici.
Părinţii, din dorinţa lor egoistă de a se mândri cu prorpia odraslă erau pe de o parte sfâşiaţi de durere, pe altă parte nu doreau să accepte că acel copil este cum este, neputând schimba  ceea ce este.
Părinţii lui Raul au divorţat într-un final aruncând vina unul pe altul, (încă nu se ştie ce provoacă autismul) oameni simpli cu liceul terminat, dar care făceau pe marii  cunoscatori ai autismului pentru a nu-şi asuma individual responsabilitatea. Un astfel de copil ar trebui să aproprie mai mult cuplul, nu să-l dividă.
Părinţii lui Radu în schimb, alt copil interesant şi frumos; fiind profesori universitari nu doreau să accepte nici în ruptul capului că propriul copil este autist. Au vorbit cu N specialişti inclusiv cu mine, dar ei susţineau cu tărie că Radu este artist de mic, fiind perfect normal dar mai ciudat. Au plimbat bietul copil la toate grădiniţele normale din oraş (în loc să-l lase într-un mediu unde să înveţe a se simţi cât de cât confortabil şi cât de cât acceptat), ascunzând de fiecare dată faptul că Radu are autism. Copilul, era primit iniţial dar în maxim o lună era dat afară de la fiecare din ele. Revenind într-un final (neavând de ales), la grădiniţa la care activam eu, considerau că au fost persecutaţi din diferite motive la grădiniţele normale, toată lumea are ceva cu ei şi cu Radu dar în niciun caz copilul nu are autism.

Dacă părinţii lui Raul poate au o scuză din cauza lipsei de educaţie, părinţii celui de-al doilea copil mi se par nişte oameni respingător de egoişti şi aroganţi.

Va rog dragi părinţi care aveţi copii cu această tulburare, trataţi-vă copilul cu drag, acceptaţi-l cum este şi cum va oferă în felul lui afecţiune şi recunoştinţă. Aveţi nişte copii peste media de inteligenţă, peste normalitate chiar dacă voi fiind normali nu puteţi înţelege acest aspect, respectaţi-l!
Există multe terapii din care unele ajută real (terapia cu animale, terapia prin muzică) dar una dintre cele mai distructive şi egoiste din punctul meu de vedere este Terapia ABA, care doreşte să-i aducă prin dresaj (este o terapie similară dresajului canin cu recompense) ei neefind animale ci oameni.

Dragi părinţi, copilul dumneavoastră indiferent de terapie va rămâne autist! În loc să încercaţi, investind multi bani a-l schimba pe el (în van), schimbaţi-vă pe voi, schimbaţi-vă mentalitatea şi sufletul şi îmbrăţişaţi-l aşa cum este. Investiţi banii în ceea ce-i place, bucuraţi-l, nu-l chinuiţi pentru a vă simţiţi voi mai responsabili în aroganţă.
Mulţumesc