Nu toţi oamenii vor să devină Umani

De câteva luni mi-a fost dat să cunosc oameni foarte interesanţi, cu care într-un final am ajuns să am comportamente urâte. M-am comportat urât deoarece n-am înţeles ce este în neregulă cu ei şi ce vor în mod real de la mine, ei susţinând nişte aspecte care nu erau conforme cu ceea ce dovedesc prin comportamentul propriu. Nu mă refer aici doar la bărbaţi şi relaţii amoroase, mă refer la o mâna de oameni de ambele sexe cu proiecţii DAR pretenţii similare.

Nu am înţeles de ce la început te porţi frumos, eşti entuziast, îi dai credit celulilalt DAR în momentul în care cealaltă persoană are o minimă pretenţie din partea ta (justificată, nu poţi să tot oferi doar dintr-o parte) începi să te preschimbi. Începi să-ţi cauţi nenumărate scuze atunci când nu ai chef sa onorozi ceea ce se cere din partea ta, sau cand ţi se explică un alt punct de vedere. Pot înţelege o dată scuzele, de două ori dar în momentul în care urlii a N-a oară scuzandu-te înseamnă că: NU MAI AI NICIO SCUZĂ.

Nu ştiu ce educaţie au primit unii dintre noi. Nu înţeleg cum părinţii/şcoala n-au învăţat produsele acestei societăţi faptul că: orice primeşti are un cost. Orice ţi se oferă/intamplă la un moment dat are o repercursiune, nimic, dar absolut nimic nefiind gratis.

Nu putem pretinde absolut nimic de la nimeni dacă noi nu suntem dispuşi să dăm la rândul nostru ceva în schimb.

Eu sunt un om care-mi place să-mi fac program pentru că sunt ocupată cu propriul trai(deşi nu pare). Îmi place să ştiu destul de exact ce voi face în ziua care-o trăiesc, nu următoarea sau peste un an. Eu sunt un om care depind de oameni deoarece prin ei ma Instruiesc în mod efectiv şi in mod real. Depinzând de oameni am învăţat (tot de la ei) că trebuie să le arăt respectul cuvenit, altfel oamenii pleacă (cel puţin cei care merită cu adevărat respectaţi, oferind acelaşi lucru la rândul lor). Am o rutină minimă dar în rutina mea nu vreau să incomodez, să nu mă ţin de cuvânt, să arăt aroganţă prin comportamentul meu, etc.; merg pe principiul ce ţie nu-ţi place, altuia nu face.

Oferind aceste lucruri, lăsând oamenii să se bucure de mine nu pot respecta oameni care niciodată nu ştiu ce vor face, cum vor face şi când, lăsându-se duşi doar de vântul vieţii, neasumându-şi mare lucru din existenţa care o cară în spate. Nu te poţi respecta tu ca persoană dacă îi reduci pe toţi cei din jur la nimicul fiinţei tale.

Asemenea tip de indivizi mi-au bruiat viaţa în ultimele luni. Persoane care tot ce se poate, n-au primit educaţia asumării dar nici cea a înţelegerii în empatie şi compasiune. A înţelege cum funcţionează omul, societatea, lumea la modul realist şi  cât mai în profunzime  (asta ducându-te deja spre drumul bunului simt şi-a asumării personale) înțelegi să trăiești împlinit cu bucuriile și tristețile existenței, fără a te mai simți o victimă a ei și a celor din jur.

Ceream respect acolo unde acest cuvânt a fost tratat cu dosul o viaţă. Am fost redusă la nişte cuvinte cu adevărat rele, jignitoare şi nejustificate deoarece mai mult de atât nu puteau oferi acesti oameni, atunci când EI nu înţelegeau ceva.

Eu sunt un om care face multe complimente sincere verbalizând asta, imi place să apreciez frumosul din alţii pentru că in fiecare dintre noi el…Există.

Fiinţele de care vorbesc, nu făceau complimente deoarece tot ce se poate, nu înţelegeau esenţa cuvântului compliment. Posibil, nici nu văd frumosul, fiind obişnuiţi a se uita doar la partea negativă. Nu înţelegeau că; – a aprecia în mod pozitiv un om, nu reprezintă o slăbiciune, din contră-. Nu-i devalorizează pe ei faptul că se înconjoară de oameni: frumoşi/deştepţi/buni ci ar trebui să le crească stima de sine, să evolueze.

Doar prin alţii diferiţi nouă, evoluţia personală poate surveni.

Universul lor fizic fiind unul extrem de limitat (posibil de ei, dar şi din cauza familiilor) refuzau tot ceea ce nu ştiau, cu patos şi ură pentru că atâta au învăţat din existenţa lor statică. Dacă-i chemi la masă: preferă să stea în casă nemancand nimic deoarece aşa s-au obişnuit, dacă le propuneai o excursie undeva în aer curat, refuzau (reducându-te pe tine la un dobitoc deoarece-ţi doreşti să ieşi la aer) preferând rutina bolnavă care nu le-a adus multe bucurii reale până acum, la cererea de a face un program standard pentru a nu mă bruia, urlau din nou că ei nu-s datori cu absolut niciun program şi fac ce vor, când vor, iar lista poate continua.

Dacă viaţa ta este una dezorganizată, dacă viaţa ta implică oameni la fel de neasumati ca şi tine, dacă tu nu ai program şi-o minimă disciplină internă, personală (nu una oferită de instituţii organizate), atunci tot ceea ce este normal ţi se va parea nebunesc şi absurd.

O altă categorie de oameni la fel de nasumati şi primitivi sunt cei care observă că au nevoie de tine mai mult ca simplă prezenţă, ei dorindu-te din start o constanţă în viaţa lor plictisitoare şi banală.
Dacă prima categorie vine doar la luat, atunci când simt că nu au de unde altundeva să ia, dar nu oferă nimic înapoi, cei din a doua categorie îşi oferă intreaga existenţa şi intregul timp.
Cele două extreme umane m-au făcut să înţeleg tot mai bine că:

1. Depindem unii de alţii, a cunoaşte oameni noi este extrem de important pentru a ne vedea realist universul personal în care acţionăm şi gândim (propria percepţie fiind de multe ori una fundamental greşită). Depindem de feeback-ul oamenilor din jur, dacă el este unul cu predispozitite negativ, aşa vom ajunge şi noi într-un final (sau asa suntem deja); primind  pozitivism, putem căpăta mai rapid încredere în noi.
2. Nu muşca mâna care te hrăneşte. Orgoliile de multe ori ne fac să ne pierdem minţile, în loc de a aprecia mâna care ne scoate din prăpastie, dorind a înţelege că este una benefică, noi din laşitate, frică, teama de schimbare pozitivă (care la rândul ei nu este uşoară) blamăm  sau ne văităm.
3. Nu cere prea mult dar nici nu oferi nimic atunci când te simţi apreciat şi dorit că o fiinţă umană ce eşti. În ambele cazuri dacă nu te schimbi, vei rămâne singur sau lângă persoane mai puţin evoluate, asemeni ţie.

Totul sau nimic nu funcţionează într-o societate umană demnă.
4. Atunci când te simţi mic (tu te simţi datorită bagajului tău) nu trebuie să-i reduci pe alţii la dimensiunea ta pentru că tu nu poţi şi nu vrei (toţi putem face orice) să creşti.
5. Atunci când cineva demn si mai evoluat intră în viaţa ta, invaţă TU să-l preţuieşti, nu-l coborâ la nivelul tau


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s