Când ajungi să trăieşti pentru părerile celorlalţi, eşti mort.

Învaţă să gândeşti productiv pentru tine, nu pentru alţii.

În ultimele două zile cred că am primit cele mai multe injurii la adresa mea, de când mă ştiu. (asta bucurându–mă nespus)

În mare parte, acestea au fost generate datorită articolului care se vrea unul satiric, cel cu privire la suicid.
Discutând cu prietenul Vasi despre acest aspect, am întâmpinat o atitudine care distruge identitatea omului, anume: gândeşte–te de ce ai fost insultată.

Nimic mai greşit. Vreau să se ştie un lucru, mă doare undeva de ceea ce gândeşte X sau Y despre mine. X sau Y sunt în general oameni plini deprejudecăţi, temeri, fisuri sufleteşti; nivelul lor de înţelegere fiind de obicei, unul foarte scăzut.

În general oamenii cu o înţelegere unilatrala şi neconcludentă ajung să se simtă ofensaţi pentru a ofensa la rândul lor. Nicio persoană care se simte în elementul sau, indiferent de situaţie nu simte să reducă celelalte persoane la un nivel uman nedemn.

X sau Y reprezintă oameni printre oameni, useri printre useri, aceştia fiind într-o continuă schimbare în viaţa mea, din cauza nevoii personale de evoluţie.
Prea puţini indivizi au dorit cu adevărat să înţeleagă de ce fac sau gândesc anumite lucruri, de ce procedez într-un anume fel, majoritatea dorind doar a-şi impune nejustificat în faţa mea propriile idei şi crezuri. Nu ţin să mai înţeleg niciun punct de vedere, nu reprezint un psiholog şi nici un preot la fel cum, nici eu nu ţin neapărat să fiu înţeleasă cu forţa.
Există puţini oameni care în timp s-au dovedit demni de a primi respectul meu, aceşti oameni nu urlă, nu ţipă, nu proiectează pe mine ceea ce gândesc ei depre ei şi adoptă o atitudine pacifistă chiar şi atunci când poartă o polemică. Aceşti indivizi sunt demni şi iubitori de oameni dorind să înţeleagă absolut tot, nu au o atitudine defesiva şi temătoare la adresa celorlalţi, fiind conştienţi de ceea ce reprezintă, ce pot primi şi ce pot oferi.
O dată am scris destul de la obiect, următoarele: Fiecare vede ceea ce este în el.
Dacă tu eşti o persoană paranoică, automat vei crede că toţi au interese ascunse în ceea ce te priveşte. Dacă eşti o persoană frustrată de propria inteligenţă (acestă categorie o întâlnesc cel mai des din păcate, în ultima vreme) automat vei considera că toţi te privesc de sus, în mod arogant, datorită propriului tău complex şi vei simţi o nevoie absurdă să le arăţi câte ştii, iar dacă nu merge, să-i umileşti.
Niciodată, dar niciodată nu poţi explica unui prost că e prost. Prostul nu va avea niciodată resursele necesare de a înţelege că altul este superior lui din anumite puncte de vedere. Prostul a rămas prost deoarece n-a avut niciodată dorinţa de a înţelege de ce alţii gândesc diferit, catalogându-i automat pe restul ca fiind proşti în propria lui limitare. Prostul va găsi absolut tot timpul scuze pentru a-şi disculpa prostia, în loc să înţeleagă că există şi alte moduri demne de a înţelege sau de a evita o situaţie. Realitatea este uşor de modelat înfuncţie de nevoile, nivelul de experienţă şi percepţiile fiecăruia.
În momentul în care toţi vom înţelege că: avem un filtru limitat de a privi şi înţelege anumite situaţii şi oameni, că nu suntem cu totul raţionali din cauza experienţei proprii de viaţă, că percepţia asupra realităţii ne este trunchiată datorită complexelor şi a prejudecăţilor persoanle, că nimeni n-are putere asupra entităţii noastre decât dacă le oferim dreptul să o aibă, că nicio părăre nu este mai relevantă decât propria părere dacă aceasta din urmă este susţinută de argumente valide primite din mai multe parţi, că nu există dumnezeu/kharmă/destin ci noi suntem proprii stăpâni ai viitorului nostru, atunci voi fi înjurată mai cu drag, mai argumentat, astfel bucurându–mă şi eu de polemici sustenabile şi nu idioate.
Mulţumesc