Ateii şi lipsa vădită de toleranţă

Mare-ţi e grădina doamne!
Nu, nu sunt o persoană credincioasă. Nu ştiu dacă dumnezeu există sau nu există, iar adevărul este că nici nu mă prea interesează. Ceea ce ştiu este următorul aspect:
Diferenţa nulă dintre mulţi atei români şi fanaticii religioşi s-a văzut în aceste zile, zile în care am asistat la cele mai rudimentare mesaje, pline de duşmănie, pline de ură, distribuite public în numele ateismului. Lipsa  de toleranţă a unor atei,  a luat amploare distructivă pentru orice minte deschisă şi echilibrată. A răspunde unui mesaj care promovează ura, cu ură, este o dovadă de prostie, indiferent de cum este ea argumentată.
Prefer să-mi păstrez tradiţia la modul teoretic decât să susţin aceste exagerări postate din frustrare, nefericire şi dorinţă de afirmare. Nu, nu sunteţi şmecheri şi nici inteligenţi, sunteţi identici cu oamenii la care urlaţi.

Aprob ateii educaţi, ateii care deţin un minim fond pedagogic, atei care doresc ca România să se ridice la nivelul cuvintelor Stat Laic. Aprob oamenii care n-ar linşa cultele religioase ci le-ar poziţiona acolo unde le este locul, anume: independent de stat.

Vreau să punctez câteva aspecte relevante pentru minţile care încă îşi mai obosesc neuronii în scopul găsirii soluţilor paşnice, soluţii aplicabile pentru toată populaţia acestie ţări, indiferent de crezurile personale:
1. Religia a fost şi este parte a sistemului şi-a neamului din care provenim. Un exemplu clar care n-a reuşit să stârpească  cultul greco-catolic este: Comunismul.

Diferenţa între ceea ce văd în postările făcute publice pe facebook şi ideologia comunistă sunt minime. Dacă comuniştii n-au reuşit să stopeze un cult, existând altelele, atunci cum îşi poate imagina cineva că se poate şterge cu buretele tot, nu numai o parte? Vreau să am dreptul de a alege! Vreau să fiu înmormântată în spirit creştinesc asemeni neamurilor mele (alături de părinţii mei) chiar dacă, repet, religia nu este un aspect care mă preocupă.

2. Există un buget alocat atât spitalelor cât şi bisericilor, asocierea spitalelor cu numărul bisericilor este puţin trasă de păr.
Activând o perioadă într-un sistem adiacent celui medical am observat cum se spală banii, cât se fură şi cum se fură. Au fost făcute publice multe aspecte văzute de mine cu privire la mafia din sistemul sanitar, dar de fiecare dată nimeni n-a considerat că este de datoria lui să se revolte.
Bisericile dacă sunt făcute din fonduri/donaţii special alocate şi nu furate, au tot dreptul din lume să fie construite. România deţine  şi pensionari, pensionari care încă mai trăiesc cu credinţă în suflet. Cum noi mergem în baruri, cafenele, cluburi, etc. la fel şi dânşii au nevoie de un loc unde să se simtă bine şi uman.

Legea se poate modifica (teoretic) prin argumente care susţin o cauză viabilă. Cauza: avem biserici, nu avem spitale este una pierdută din start.
Cum se cer donaţii pentru construirea bisericilor, la fel se pot cere şi pentru construirea spitalelor, nu văd nicio diferenţă şi mi se par două lucruri total distincte.

Orice bun obţinut ilegal trebuie anchetat, asta nici nu intră în discuţie, dar de aici până la a huli, a blama cu totul un sistem întreg şi pe toţi oamenii care activează în el, este cale lungă.
-Lipsă toleranţă, la fel că şi în cazul fanaticilor religioşi.-

3. Din momentul în care am început a scrie public, am fost admonestată de multe persoane (în sens constructiv) că nu este just să folosesc cuvântul Toţi, ci Majoritatea sau alte sinonime cu privire la ultimul termen.
Cunosc preoţi de exceptie, preoţi cu adevărat culţi şi educaţi care au făcut mult bine comunităţii din care provin.

Există printre figurile bisericeşti şi oameni care slujesc cu empatie, toleranţă şi înţelegere profundă, oameni care respectă omul şi-l înţeleg în toate aspectele lui. Aceşti preoţi, pot fi uneori, reali psihologi pentru omul simplu, omul de rând, om care nu are bani pentru terapiile ,,moderniste”.
 -Mulţi nu este sinonim cu Toţi.-

A condamna tot clerul bisericesc pentru erorile unora dintre ei, este o dovadă de prostie şi frustrare personală, nu o dovadă de inteligenţă şi toleranţă.

4. Religia este opţională în şcoli.

 

a) Repet, religia este parte din cultura noastră. Dacă tutorele este de modă veche şi doreşte ca progenitura-i să cunoască această parte a minunatei noastre culturi, nu are decât. Vorbim aici de adulţi (indiferent de nivelul educaţional sau cultural) care teoretic sunt responsabili cu privire la deciziile luate, atât pentru ei cât şi pentru copii lor.

Sistemul de învăţământ Românesc e putred cu totul, materiile sunt prost structurate, cerinţele prea multe şi el este total depăşit. Sistemul nostru de învăţământ produce roboţi pe bandă. Şcoala nu-i învaţă pe elevi să gândească singuri la vârste adulte,- iar religia este unica noastră problemă majoră din toată ecuaţia asta? –

b) Aş vrea totuşi că această materie să fie predată într-un nou format:

Predarea istoriei religiei în şcoli. Studierea tuturor religiilor şi a dogmelor lor, pentru a putea dobândi o viziune de ansamblu, nu una unilaterală.

 c) Nu ai cum să devii ateu, agnostic sau agnostic ateu dacă nu studiezi religia. E ca şi cum ai spune că nu-ţi place un fruct pe care nu l-ai gustat niciodată.

-0 diferenţe între oamenii care susţin că ora de religie ar trebui să fie obligatorie şi cei care spun că ar trebui desfiinţată cu totul. Toleranţă minimă.-

Am învăţat de-a lungul vieţii că nu poţi combate ura cu ostilitate, nu poţi schimba comportamente vechi decât cu răbdare, educaţie, toleranţă şi acceptare din partea ambelor părţi.
Fanatismul este criticat de atei, din păcate mulţi dintre atei sunt fanatici, neexistând nicio diferenţa esenţială între ei şi oamenii fanatici religios.

Eu sunt şi voi rămâne cred, mult timp o agnostică puternică (Agnosticismul puternic (numit și „dur”, „închis”, „strict” sau „agnosticism permanent”). Poziția conform căreia problema existenței sau nonexistenței uneia sau mai multor zeități, precum și adevărata natură a realității, nu pot fi cunoscute datorită inablilității naturale a oamenilor de a verifica o experiență prin comparație cu altceva în afara unei alte experiențe subiective. Un agnostic puternic ar spune, „Nu pot ști dacă o zeitate există sau nu și nici ție nu îți stă în putință”). Unul dintre cele mai tolerante concepte cu privire la divinitate.

Agnosticism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Termenul agnostic a fost creat de Thomas Henry Huxley în 1869 și este folosit și pentru descrierea celor neconvinși de existența zeităților sau altor aspecte religioase. Cuvântul agnostic provine din greacă, compus din particula a (fără) și gnosis (cunoaștere). Agnosticismul nu este doar contrar gnosticismului, ci tuturor dogmelor religioase, pe care le consideră nedemonstrabile și prin urmare lipsite de orice certitudine.

Agnosticii pot afirma fie că nu este posibil să existe cunoaștere spirituală, fie că ei, personal, nu dispun de o asemenea cunoaștere. În ambele cazuri este expus scepticism față de orice doctrine religioase.

Atitudinea acelora care preferă să nu se pronunțe asupra problemelor care nu intră în câmpul datelor cuantificabile.

Termenul a luat naștere în ambientul pozitivismului.

Agnosticism <–-Click pentru detalii