V-am spus în articolul anterior, că în anul 2011 am încercat mobilizarea oamenilor în scopul schimbării.
Atunci, ca şi acum (deşi au mai trecut 4 ani de suferinţă peste populaţia României) am primit răspunsuri similare de la cetăţenii români.
Mă întrebaţi cum se repetă o istorie?
Cu ajutorul aceluiaşi popor. Un popor de oameni care stă între patru pereţi, vociferează de la căldura centralei, un popor unde se urlă, se ceartă unii cu alţii în loc să se facă ceva practic asemeni unui tot unitar.
Ieri după cum probabil majoritatea dintre voi ştiu, s-a făcut apel pentru o adunare naţională în Piaţa Unirii din Cluj. La adunare am fost un număr maxim de 30 de persoane (unde n-am văzut niciun prieten din lista mea virtuală de fb. spre ruşinea… voastră?).
Citez câteva răspunsuri de ieri (raspusuri la apelul dat pentru a ne vedea la Matei Corvin):
”I.D.: Nu ies nicăieri , n-am nici steag nici fular.
Adriana 8:24pm: nici eu n-am, hai!! ia-l pe Bogdan
I.D.: 8:31: pm nu mai ies în stradă de când atunci cu demisia mistrului de externe, merg să ajung să strig demisia şi lumea strigă altceva, dăi pace..”
,,O.C.: eu îl dispreţuiesc pe omul ăla:))
Adriana 8:05pm:nu pt el mergem, dar aplaud iniţiativa
O.C. 8:05pm: da. ştiu ce zici, amu o să fiu super sinceră. fac curat că mâine îmi vine proprietara cu o maşină de spălat nouă, pe care o aştept de 6 luni :))aşa că nu cred că ajung”
,,Adriana: ANdii
P. A.C 8:03pm: Da dragă smile emoticon
Adriana 8:04pm: vii?
P.A.C 8:06pm: Mersi, nu pot veni, am programat deja o întâlnire”
Există în Cluj doar: 30 de oameni care au dreptul să mai scrie ceva legat de incidentul de la Colectiv, de biserici/spitale, de încălcarea legilor, de bătaia de joc numită România.
Toţi cei care staţi în casă, vă rog să încetaţi a mai arata virtual că vă pasă, nu vă mai crede nimeni. Este timpul acţiunilor practice,sau deloc.
ROG oamenii care susţineau că le pasă, care suferă, oamenii care mi-au spus c-au ieşit afară pentru Grecia, oamenii care scriu articole în spiritul dreptăţii…Solicit ca aceşti oameni să arate în mod realist, nu numai teoretic că: LE PASĂ.
Astăzi 04.11.2015 la ora 19.00 fix, ne vom aduna din nou, cele 30 de persoane în faţa calului bălan din Piaţa Unirii -Cluj pentru a comemora cu tristeţe pierderile omeneşti de la Bucureşti şi pierderea demnităţii acestui popor. Invitaţia de a participa în număr cât mai mare o lansez tuturor cetăţenilor Clujului şi nu numai.
Ne vedem diseară (îmbrăcaţi-vă gros că eu am răcit).