Timp de patru zile am fost prezentă la proteste.
Patru zile de stat în frig şi de scandat lozinci pe care nu le aprob. M-am tot întrebat în aceste zile, pentru ce ies? În prima zi am înţeles, lumea n-a fost suficientă, a doua încă nu era suficient de bine organizată, în ziua trei a fost dubios dar în a patra zi, am înţeles tot.
Anticipam cum va decurge protestul, văzusem zilele trecute că lumea nu se mobilizează fără lider (uneori ceea ce studiezi se aplică, e frumos să vezi asta), ştiam cine este liderul mişcării şi-am dorit în prima instanţă să-i propun o lista de revendicări clar articulate şi de bun simţ. Liderul mi-a spus telefonic că abdică din poziţie, să facă cine ce-o vrea.
În aceea secundă, ştiind că este un moment prielnic pentru ca manifestaţia să capete o nouă formă şi un sens clar, am început să apelez oameni în care aveam încredere. Oameni culţi, oameni apreciaţi în comunitatea virtuală de toată prostimea. Istoria din nou s-a repetat. Au tăcut, au minţit sau au râs.
Nu pot înţelege cum Tu, ca intelectual nu poţi vedea oportunitatea oferită pe tavă acum. Nu pot înţelege cum te implici atât de mult în comunităţi restrânse, dar în acest moment când este timpul unei implicări articulate şi publice, eşti atât de prost încât taci şi-ţi vezi mai departe de viaţa ta infimă.
Văzând dinamica, am luat repede un caiet şi-am copiat o listă de revendicări. Am spus: ,,Ok, sunteţi prea laşi şi prea înguşti să înţelegeţi lucrurile esenţiale din tot ce se întâmplă, mă duc eu şi le citesc public. Clujul va prinde voce în seara asta! Mi-a ajuns să merg aiurea pe străzi în semn de -solidaritate-”.
Ajungând în piaţă, văd lumea debusolată. Liderul s-a ţinut de cuvânt şi n-a apărut, luându-i locul un tip care arăta a ,,student la filosofie”. M-am bucurat nespus văzându-l şi l-am abordat: ,,Ia lista de cereri şi citeşte-o, tu ai portavoce, tu să ceri nişte lucruri clare!”
Fâstâcit mi-a explicat că el n-a venit aici să ţină un discurs.
Băiatul ,,filosof,, avea totuşi idei bune pentru sloganuri şi era interesat de altele la fel de bune, consultându-mă. Degeaba!
El striga una, copchii cretini care erau majoritari, doreau din nou să: ,,Cine nu sare, nu vrea schimbare!” (m-a urmărit toată noaptea idioţenia asta de slogan). M-am uitat la ei şi mi-am spus resemnată: ,,Dacă mă apuc acum să citesc eu revendicările, la cât de idioţi par în marea lor majoritate, vor arunca cu pietre, neînţelegând nimic.”
Lumea vocifera pierdută pe lângă mine:
,,Nu ne punem în mişcare?”
,,Ce se întâmplă aici? Ce e cu haosul acesta?”
Tipul ,,filosof,, a spus că el vrea să meargă parcă până în mănăştur cu mulţimea. Am intervenit iarăşi: ,,La bătrâni nu te gândeşti? Mulţimea nu se adună pe distanţe lungi ci se împrăştie obosită.” M-a înţeles şi analiza problema în linişte. Copii săreau, jumătate folosind un slogan, cealaltă altul, iar o tipă cu mutră de bovină urla de una singură, altul. Mă uitam în jur şi nu-mi venea să cred ce se întâmplă.
O petardă a puşcat în mijlocul mulţimii şi a început agitaţia! Idioţii urlau bucuroşi, intelectualii erau speriaţi. În toată această dezordine şi agitaţie a aparut, el Liderul! Băiatul ,,filosof,, a luat-o la goană speriat ca un iepuraş.
Liderul, anticipând momentul asemeni mie, a spus public fără portavoce:
,,Vreţi să plec?” a întrebat iarăşi. Mulţumea de idioţi de lângă el, printre care mă numărăm şi eu a spus: ,,NU! Nu pleca!!!”
Am gândit rapid, decât o mulţime dezorganizată care habar n-are ce face, mai bine cu el. Am început să urlu şi eu: ,,Nu, nu pleca!”
Tot poporul a aşteptat ca Liderul să meargă la maşină după portavoce, după care cu el în frunte, s-a pus în mişcare.
Băiatul brunet cu alură filosofică era agitat, fugea dintr-o parte în alta până a ajuns şi el în faţa mulţimii lângă Liderul desemnat. Băiatul avea, încă o dată spun idei bune: Gloata striga un slogan idiot, băiatul urla cu o voce stinsă şi piţigăiată altul. Degeaba! Revoluţia, săritul şi libertatea erau cuvintele cheie ale marii majorităţi din mulţime. Oamenii din jur care deţineau mai mult de 2 3 neuroni vociferau alături de mine: ,,Ce revoluţie? Copii ăştia nu înţeleg. Ce libertate? Suntem liberi dacă ne permitem să protestăm, ce libertate mai doriţi?”
M-am prins ce trebuie făcut. L-am luat iarăşi pe băiatul brunet cu tupeu dar fără voce, mi-am luat amicul care n-are nevoie de portavoce pentru a se face auzit şi-am început în mijlocul mulţimii să urlăm ce ne durea pe noi. Degeaba!
La catedrală un rasta-man a fost ridicat pe braţe întrebând mulţimea în ce cartier vrea să mărşăluiască. El striga un cartier, mulţimea apluda dacă era pro. Proştii care alcătuiau marea masă a protestatarilor, bătea din palme în funcţie de cartierul unde-şi avea domiciliul, aşa că s-a ales cartierul populat de majoritate.
Sila mă cuprindea tot mai tare iar când am ajuns în zona magazinului Sora am decis că este cel mai bine să plec pentru a baga ceva la maţ. Mi-am lăsat prietenii la marş şi-am plecat dezgustată.
Ce-am învăţat din ziua 4 de proteste?
1. România este o ţară care merge prost din cauza faptului că este populată cu predispoziţie de: oameni idioţi cu tupeu, oameni idioţi din cauza lipsei de tupeu. O ţară de imbecili!
2. România a avut şi va avea permanent conducătorii pe care îi merită.
3. Frigul şi prostia nu-mi fac bine.
V-am salutat.
adrianaspunetot.wordpress.com 