Ep.2
3. Clarificarea conceptuală: conduită normală vs. devianţă
Mulţi dintre noi, mai ales din cauza ignoranţei şi datorită lipsei argumentelor concrete, credem şi susţinem că homosexualitatea este o boală sau problema psihică/emoţională. 
Cea mai importantă cauză a atribuirii atributului de boală psihică sau problema emoţională homosexualităţii, este interpretarea incorectă a informaţiilor despre fenomen provenite din studierea cazurilor unor persoane aflate în tratament psihiatric sau psihologic, cu un nivel de nevrotism normal, similar celui a persoanelor de orientare heterosexuală. Acest aspect a determinat cercetătorii să accepte că homosexualitatea nu este o boală psihică. Acest lucru a fost recunoscut oficial in anul 1973 de către Asociaţia Americană de Psihiatrie care a eliminat termenul de „homosexualitate” din sinopsiul oficial al tulburărilor psihice şi emoţionale.
În consecinţă, considerarea homosexualităţii drept normală din punct de vedere psihologic, a impus reconsiderarea „normalităţii” acesteia şi reconsiderarea unor argumente pro şi contra homosexualităţii care folosesc – în mod direct sau indirect- statutul de „boală” al acesteia.
Conceptul de normalitate este puternic influenţat de poziţia in timp şi conceptele teoretice. Un exemplu în acest sens îl constituie comportamentul sexual „normal”. Ceea ce este „normal” în sexualitate (adică societatea judecă a fi normal) s-a schimbat de la sexul pur reproductiv spre cel raţional, această deplasare de accent ducând la aprobarea celui recreaţional. Limitele comportamentului sexual „normal” s-au extins enorm evoluând între limitele „perversiune”, „deviaţie” şi „variaţie”. Mai mult decât orice alt domeniu, normalitatea în sexualitate apare ca un proces dinamic, în continuă schimbare.
Potrivit E. Durkheim, un fapt social este „normal pentru un tip social dat, considerat într-o fază determinată a dezvoltării sale, atunci când se produce în media societăţilor din această specie, privite în faza corespunzătoare a evoluţiei lor.”
Se afirmă că actele homosexuale sunt împotriva naturii. Vom observa că această asumare este falsă căci instinctul sexual, face parte din natura umană cu tot cortegiul său de expresii posibile.
Antropologii au observat co
mportamente homosexuale în comunităţi umane neevoluate. Zoologii şi etologii atestă existenţa unui comportament îndreptat spre acelaşi sex şi la numeroase specii de animale. Cu atât mai mult, activitatea sexuală a omului civilizat trebuie să răspundă şi nevoii ludice, de căutare a plăcerii, nu numai nevoii instinctuale de reproducere.
Fără indoială, homosexualitatea nu se înscrie în normele tradiţionale ale societăţii româneşti. Cu toate acestea, încercarea de a impune astăzi norme rigide tuturor indivizilor, refuzăndu-le dreptul la diferenţiere, este o acţiune abuzivă.
În ediţia 1994 a Oxford Textbook of Psychiatrym în introducerea capitolului „Sexualitate şi gen” este formulată o cerinţă deontologică a profesiei de psihiatru, ca urmare a considerării fenomenului homosexualităţii ca o variantă a sexualităţii şi nu ca o boală sau tulburare mentală.
Problemele ridicate vizează disfuncţiile sexuale, anomaliile preferinţelor sexuale, tulburările identităţii de gen, comportamentele sexuale, dar toate aceste subiecte apar şi în cazul fiecăreia dintre elementele sexualităţii precizate de Asociaţia Americană de Psihologie. Altfel spus, ele apar indiferent de orientarea sexuală a subiectului, nefiind de ordin clinic. În cazul persoanelor de orientare homosexuală, problemele menţionate sunt cauzate şi de autopercepţia propriei sexualităţi.
adrianaspunetot.wordpress.com 