Aşa, ca de 8 martie

Cine mă citeşte ştie că în general nu scriu despre aspecte cu tentă lacrimogenă, dar având în vedere că mâine este o zi pe care eu o consider importantă, voi scrie acum.
În ultima vreme, cum vrând nevrând sunt percepută asemeni unui psiholog de majoritatea oamenilor cu care întru în contact, am început să cunosc oameni foarte supăraţi pe proprii părinţi.

Bineînţeles, am fost şi eu foarte supărată pe adulţii de lângă mine când am fost mică şi proastă. Am fugit de acasă de două ori, mi-am hulit părinţii, le-am scris biletele de ameninţare, am ţipat şi m-am revoltat, dar toate astea s-au intamplat atunci, demult. Acum, devenind şi eu un adult, am realizat cât de greu le-a fost părinţilor cu noi.
Oamenii aceştia, care se numesc părinţi au traversat o perioada de tranziţie extrem de grea, o perioada unde idealurile, crezurile si societatea s-au schimbat enorm. Am realizat că părinţii noştri au fost tineri şi nu foarte maturi atunci când ne-au dat naştere, că nu aveau N surse de informare, că mulţi dintre ei erau de la ţară mutaţi la oraş, că au fost educaţi într-un spirit total diferit faţă de spiritul generaţiei noastre. Am realizat că fiecare pănEnCuW699003-02rinte a luat anumite decizii, mai bune sau mai proaste în funcţie de nivelul de educaţie şi de inteligenţă pe care le-au avut şi le au, dar nu cred (decât în cazuri clinice) că a fost vreunul care să nu-şi dorească binele progeniturii sale.
Eu am început să-mi iubesc foarte mult părinţii chiar dacă, de multe ori m-au dezamăgit. Am început să văd viaţa asemeni unui adult care şi el cominte nenumărate erori, adult care dacă ar avea un copil, poate l-ar creşte aşa cum am fost crescut  şi el.

Dacă în trecut, părinţii mei păreau nişte guru care Trebuie să ştie tot, acum îi văd aşa cum sunt: nişte oameni normali care… au încercat.
Mi-aş dori ca generaţia ,,asta a mea” să înţeleagă într-un final (poate nu acum, poate pe la 40-50 de ani, dacă atât este necesar) ce înseamnă maturitatea şi asumare. Aş vrea ca generaţia asta ,,a mea,, să nu mai urască atât de mult totul şi să încerce a gandi raţional, dar empatic. Reprezentăm o generaţie troglodita si pozăm de fiecare dată în victime, victime ale părinţilor, ale sistemului, ale sexului opus, victimele şefilor, ale politicienilor, ale refugiatilor; neînţelegând că am ajuns la rândul nostru adulţi iar aceste văicăreli nu ne fac cinste.
Ştiu că o mare parte a indivizilor din generaţia ,,mea,,, consideră sărbătorile sau obiceiurile populare o porcărie, (că deh, noi suntem mai şmecheri decât toţi cei de până acum) dar măcar de ziua mamei cred că toţi putem face un efort să dăm un telefon, să oferim o floare şi să mulţumim pentru tot ce reprezentăm acum.
Mulţumesc


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s