Cârlig.

După foarte mult timp,  am mai plâns. Toţi vrem să părem tari, toţi vrem să ne percepem cei mai cei dintre cei mai cei chiar dacă nu suntem.

Am gândit că sunt o badass, ei.. nu sunt. Azi noapte am fost slabă  în mod isteric dar asumat. Am realizat încă o dată că ceea ce am avut nu se mai poate întoarce în varianta iniţială.
Am avut oameni care au ţinut la mine în mod romatic dar sincer şi asumat, oameni pe exact aceeaşi frecvecta cu mine.
Am avut amici curaţi atât sufleteşte cât şi fizic, oameni buni din toate punctele de vedere, dar pe care nu am ştiut să-i apreciez. Oameni care m-au iubit  şi au încercat să-mi arate bunătate, puritate, echilibrul din alţii, oameni care au îndurat sau au fost acolo lângă mine, fără să judece , doar să sprijine. Fiinţe care au suferit când eu ca o proastă sufeream ..
dar…
Plâng pentru că mi-am bătut joc. Mi-am bătut joc de oamenii buni fără a realiza câţi oameni răi există.
Marea majoritate facem gresala să băgăm în seamă oamenii care ne distrug, dar cu toate astea considerăm că ni se cuvin oamenii care ne înalţă cu adevărat. Mi-e ciuda că sunt slabă, dar nu îmi e ciuda că  m-am maturizat şi am învăţat ce/cine merită şi ce/cine nu. Nu-mi e ciudă că prezint realitatea aşa cum e: sunt slabă, sunteţi slabi, suntem slabi. We are not the fucking batman or catwoman.
Orgoliile efectiv nu au ce căuta într-o prietenie. Dacă tu te simţi vlăguit,, spune dracului că eşti slab, nu fă pe omul puternic; dacă tu te simţi nesigur, da-I o şansă omuli echilibrat să te modeleze.

Fii umil, fii sub standardul a ceea ce crezi că eşti.
Greşim mult şi pentru acest aspect mă viermuiesc, pentru că eu AM greşit, nu pentru că alţii mi-au greşit mie.

Vă pup cu drag.