Mai bine singur decât prost însoţit

Niciodată, (asemeni oricărui om ,,normal” la suflet) nu mi-am dorit să fiu singură. Niciodată nu am considerat bărbatul porc şi niciodată nu am fugit de provocarea unei relaţii amoroase. Unica problemă pe care am întâmpinat-o în a-mi făuri ceea ce-mi doream, era compromisul.
Îmi e mult mai bine singură decât, dacă aş convieţui cu un bărbat care ar vrea să mă schimb (ex: să fiu un om de carieră în sensul clasic , să îmi schimb stilul vestimentar, să îmi schimb stilul scrierii, să mă vopsesc blondă, să nu îmbrăţişez, să iubesc la comandă, să trăiesc în nesiguranţă, să tac când am dreptate doar pentru a nu-i răni orgoliul de mascul etc.).
Diferenţa pe care am observat-o între mine şi multe femei în legătură cu acest aspect este lipsa disperării. Imi doresc să fiu fericită, dar nu prin orice mijloc. Nu voi renunţa niciodata la individualitatea mea, la dorinţele, aspiraţiile, gândurile şi la tot ceea reprezint, pentru absolut nimeni indiferent cât de tentantă ar părea oferta. Ca să-mi întăresc punctul meu de vedere, voi zugravi una dintre experienţele verii acesteia.

Am fost la un festival intitulat sugestiv: – One Love-

La festivalul dedicat iubirii universale, am avut plăcerea să petrec 3 zile în compania unui cuplu superb. Doi oameni frumoşi dar diferiţi atât datorită experienţei, vârstei, ţelurilor, cât şi al viziunilor. Oameni care deşi sunt diferiţi, au reuşit să se armonizeze într-un mod echilibrat.

Festivalul în sine nu m-a impresionat neapărat, a fost asemeni tuturor festivalurilor indiferent de specifilul lor: băutură, muzică, dans, socializare, veselie, poveşti, etc.

În schimb, aspectul care m-a sensibilizat profund a fost bunătatea celor doi şi iubirea pe care o emanau unul pentru altul.
Prima oară m-a frapat privirea lui atunci când se uita la ea, privire care mi-a fost ştearsă din memorie, dar pe care am cunoscut-o şi eu o dată.

În acel moment am realizat de ce nu am fost mulţumită/satisfăcută/împlinită cu oamenii pe care i-am acceptat în viaţa mea în ultima perioadă. Oamenii respectivi se uitau rece la mine, se uitau cu teamă, cu şovăială, cu disperare, cu poftă, fară respect, critic sau pur şi simplu cu nepăsare.
Am observat că şi ea tace uneori atunci când el exagerează, dar nu tace niciodată dacă situaţia este cu adevărat groasă şi el nu e capabil să o gestioneze.
Obişnuită cu bărbaţi mai puţin cizelaţi, la restaurant am vrut să fraternizez cu el şi i-am arătat o tipă bună care trecea pe lângă noi. Am rămas surprinsă să observ că nu înţelegea ce-i spun. Nu ştia exact unde să se uite şi ce să vadă, iar atunci mi-am reamintit: Nu are nevoie de alta în mod natural, nu pentru că situaţia o cere.

În ultima noapte, din cauza unei pălinci speciale (sincer nu am mai băut aşa ceva în viata mea şi tare cred că nu voi mai bea curând) mi-a fost rău şi am plecat singură la cort.
Când am ajuns în zona de campare, partea masculină a cuplului era acolo şi m-a observat. A văzut că nu îmi e bine şi a ales să ramana la cort pentru a veghea situaţia. Am urlat la el să plece şi m-am virmuit în continuare întinsă in iarbă. Când am început să mă simt mai bine, m-am ridicat şi m-am uitat după cort. L-am observat repede, era luminat de o lumânare mare aşezată cu grijă în faţa intrarii. Mi-au dat lacrimile la propriu când am văzut că Lui i-a păsat! Atunci am înţeles din nou de ce sunt singură şi de ce este bine să fii singură.
Decât un bărbat nepăsător, mai bine nişte amici care te iubesc şi au grijă să nu te pierzi pe drumul până la … cort.

Prefer o viaţă singură dar alături de mulţi oameni care mă iubesc. Refuz o viaţă alaturi de cineva care nu are nici măcar curiozitatea să afle cine sunt cu adevărat.
Domniţelor dragi, nu disperaţi niciodată pentru in disperare veţi alege prost şi veţi regreta o viaţă.

Absolut toate cuplurile cunoscute de mine, cupluri clădite pe afecte nu tocmai pozitive, sunt nefericite şi consideră deja nefericirea ca fiind parte din ei. Nu este normal să trăieşti o viaţă în chin pentru a mulțumi oamenii din jurul tău și pentru a încerca să urmezi ceea ce ai învățat că e bine.

Unica soluţie în situaţiile critice este răbdarea. Chiar dacă simţi că nu mai este nicio uşiţă de scăpare, nu sări în spatele primului om care-ţi acordă atenţie. Culege ce e mai bun din fiecare, ia-ţi ce ai nevoie fără angajamente veşnice. Fă asta până când vei întâlni omul care se va uita la tine aşa cum se uită amicii mei unul la altul, iar atunci vei ştii că ai posibilitatea să ajungi o fiinţă împlinită.
Mulţumesc