Religia şi etica(1) au influenţe puternice asupra comportamentelor umane, mai ales în materie de sexualitate.
Etica este un cuvânt foarte interpretabil, iar interpretarea eticii se face de fiecare om în parte în funcţie de sistemul lui personal de valori şi în funcţie de propria lui sexualitate.
Evaluarea eticii se face în general prin utilizarea cuplurilor categoriale (termenilor) „bun-rău”, „drept-nedrept”, „potrivit-nepotrivit”, „moral-imoral”. Caracterul pozitiv sau negativ al activităţii sexuale, este dat de religie printr-un cod de sancţiuni, dar şi recompense. Acest aspect motivându-i pe credincioşi în a respecta regulile impuse de religie.
În privinţa homosexualităţii, Coranul ca bază a legislaţiei privind moravurile, a reluat ansamblul prescripţiilor evreieşti şi biblice, începând cu episodul Sodomei. Condamnarea homosexualităţii este clară şi evidentă, Coranul prezentând că bărbatul nu trebuie să se lase pervertit de pasiuni. Dintotdeauna, Islamul a insistat mai mult asupra articulaţiei curat/necurat şi asupra curăţeniei rituale, decât asupra păcatului sau a greşelii în sens creştin. Există o serie de exemple ale unor cazuri de sodomie din jurisprudenţa dreptului musulman, care oferă informaţii privind pedepsele şi modalitatea în care a fost judecată fiecare situaţie. Tradiţia islamică preţuia căsătoria şi împlinirea sexuală în căsătorie. Familia era considerată pilon al societăţii islamice. Este însă, prezent un standard dublu: bărbaţii puteau avea patru soţii, dar femeile, doar un soţ.
În societatea arabă şi musulmuană au existat autori celebrii (şi nu doar atei sau libertini) care au slavit vinul, homosexualitatea şi hammanm-ul (baia turcească), în timp ce societatea tribală şi patriliniară reglementa foarte sever relaţiile cu femeile, până la a favoriza (inconştient) incestul şi homosexualitatea. Literatura arabă, inclusiv „O mie şi una de nopţi”, a furnizat suficiente elemente pentru analizele realizate asupra literaturii erotice. Pe baza informaţiilor păstrate, cercetătorii istoriei islamice au considerat că în epocă se legitima practic o homosexualitate latentă.
În culturile Extremului Orient sexualitatea a fost privită în strânsă legătură cu spiritualitatea. În China taoiştii considerau că sexul este o datorie sacră. Primul manual al sexului, care educa arta iubirii, se datorează culturii chineze. În cadrul hinduismului se cultiva plăcerea sexuală ca ideal spiritual Kama Sutra codifică practicile sexuale hinduse, rămânând până astăzi cea mai cunoscută operă a hedonismului erotic, care reflectă abordarea pozitivă a sexualităţii în hinduism şi credinţa că sexul este o datorie religioasă.
Morala Bisericii nu se identifică cu morala evangheliilor, cu cea a statului (a legilor) sau cu morala societăţii acceptată de mulţime. Există fapte pe care morala evangheliilor le reprobă, (divorţul), dar pe care Biserica, legea laică şi mentalitatea societăţii le admit.
Pe de altă parte, sunt situaţii acceptate de societate şi leg
imitate prin lege, dar pe care Biserica le dezavuează(2) (avortul). În materie de sexualitate, societatea în ansamblul ei nu este reprezentată de morala creştină sau de cea bisericească. Atunci când Biserica se declară conştiinţa morală a unui popor, ea declară o intenţie. Atunci când respinge homosexualitatea în numele „legii firii”, Biserica face apel la un concept empiric(3), propriu moralei societăţii şi anume mentalitatea majorităţii. Aceasta înseamnă o concesie majoră (intoleranţă) de la principiile Bisericii, în favoarea altora.
Concepţia bisericească asupra homosexualităţii, de păcat, deci de act voluntar, şi cea legală, de fapt penal, făcut cu discernământ, coincid. Societatea, prin actul de a-i stigmatiza şi izola pe homosexuali a dus la formarea unui grup social cu identitate bine definită (minoritate). Din acest punct de vedere, Biserica nu poate aspira să reprezinte concepţia societăţii, întrucât stigmatizarea, marginalizarea şi izgonirea se pun în contradicţie concepţiei teologice.
Atunci când susţine penalizarea homosexualităţii, Biserica susţine de fapt izolarea socială a homosexualilor, menţinerea lor ca grup marginal. În acest fel, apare o opoziţie faţă de propria teză, anume – să ne iubim aproapele. Esenţa creştinismului este iubirea şi respectul pentru semeni şi nu excluderea, respingerea sau chiar ura faţă de aceştia.
Rolul cultelor ar trebui sa fie concilierea, propagarea toleranţei între oameni şi nu respingerea unei comunităţi diferite de alte comunităţi din societate.
Biserica Romano-Catolică a considerat mult timp că femeile ar fi pângărite de păcatul Evei. Gândirea medievală a determinat două concepte: Eva, femeia-ispită spre păcat şi Maria, femeia virtuoasă şi pură. Reforma protestantă a abolit celibatul clerical (interzicerea preoţilor de a se căsători), încurajând un punct de vedere mai tolerant asupra sexualităţii, deşi sexul era permis doar în cadrul căsătoriei.
În general, Biserica – care şi-a asumat rolul de reglator al sexualităţii – a promovat idealul vieţii de familie, privind sexul în afara căsătoriei ca imoral sau păcătos.
Adevărata „revoluţie sexuală” este marcată, printre altele, de apariţia pilulei anticoncepţionale – evenimentul care a separat total cele trei aspecte ale sexului: procreativ, raţional (ca intimitate totală între persoane, ca iubire) şi recreativ sau hedonist (ca joc fizic sau formă a unui tip de placere de actualitate). Progresele ştiinţifice făcute în tehnologia reproducerii umane au creat probleme etice complexe, cu puţine norme clare, iar generalizarea tehnicilor de control a sarcinii a dus la creşterea incidenţei sexului pre- şi extramarital.
Singurul scop aprobat al sexului a fost cel reproductiv, credincioşii ştiind că, în conformitate cu învăţăturile din Vechiul şi Noul Testament, orice altă finalitate a unei relaţii sexuale fiind considerată nenaturală şi păcătoasă. Diversificarea metodelor istorico-critice de cercetare a ştiinţei biblice a condus în ultimii ani la punerea sub semnul îndoielii a absolutismului normelor scripturii, condiţionate de timpul şi cultura în care ele au fost scrise. În acest context accepţiunea tradiţională biblică îşi pierde din obligativitate.
Comunitatea religioasă a fost influenţată şi de ştiinţele comportamentale care sugerează că sexualitatea este mai complexă decât s-a putut crede şi pun la îndoială presupunerile anterioare în legătură cu ceea ce este natural sau normal.
(1)(ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. – Din fr. éthique, lat. ethicus)
(2) DEZAVUÁ, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer
(3)EMPÍRIC, -Ă, empirici, -ce, adj. Bazat (numai) pe experiență; care privește empirismul, care are la bază empirismul. ◊ Formulă empirică = formulă obținută din încercările de a interpreta datele experimentale, fără suport teoretic. Medicină empirică = tratament al bolilor numai pe bază de experiență și de cazuri antecedente. – Din fr. empirique, lat. empiricus.
adrianaspunetot.wordpress.com 