Pe vremea în care eram necoaptă şi dispusă să fac compromisuri pentru alţii, am aplicat pentru un job de redactor la Monitorul de Cluj.
În anii 2004-2010 una dintre pasiunile mele era: studiul oamenilor gay. Spun pasiunea mea, pentru că ura profesoarei de religie faţă de homosexuali, m-a făcut să–mi doresc interacţiunea ,,ciudăţeniile şi anomaliile naturii”. ,,Anomalii” pe care Dumnezeu, ne spunea ea, îi arde în focurile veşnice. 
Îmi amintesc şi acum primul bar unde s-au ţinut petrecerile gay. Era un local în beci, închiriat o zi din weekend. Eram toţi tineri şi foarte entuziasmaţi.
Fondatorul party-urilor gay din Cluj, este Lucian Dunăreanu. Un om pe care îl apreciez din punct de vedere profesional (şi nu numai) foarte mult. El a început de la 0 cu implicarea pe scena gay şi a luptat pentru drepturile lui într-o ţară în care, oamenii mergeau în găşti să bată homosexuali pe stradă. 
Să nu mai punem la socoteală faptul că era o ruşine groaznică să recunoşti public faptul că eşti homosexual.
În 2000-2010 oamenii au fost total nepregătiţi să accepte faptul că un bărbat se poate săruta cu un bărbat, că un bărbat face sex cu alt bărbat, că un bărbat poate să iubească alt bărbat.
Dacă spuneai pe vremea respectivă că eşti poponar, lumea nu dorea să se asocieze cu tine. Se gândeau: Ce vor spune prietenii că ies cu un poponar? Aşa era mentalitatea în multe cazuri, in Cluj cel puţin.
Mulţi dintre voi poate nu v-aţi pus problema pe vremea respectivă, la modul conştient: -Ce înseamnă o persoană gay? Sunt printre noi? Unde-s? Am auzit că există, dar eu nu cunosc niciunul. E cel puţin dubios.
După 2010, lumea parcă a început să-i observe mai bine. Cam în toate cercurile a început să se discute subiectul gay, iar lumea să colecteze date legate de temă.
Acum, că homosexualitatea nu mai este un subiect tabu, ascuns sub preş, media a început să câştige de pe urma articolelor/ştirilor/documentarelor/etc. cu gay. Dacă înainte, cei din media se gândeau de 100 de ori dacă difuzeaza o emisiune cu conotaţii gay, pentru că generează conflict şi stupoare, acum…. subiectul se vinde ca şi pâinea caldă.
Revenind la aventura mea cu ziarul Monitorul de Cluj, mi-au propus să le aduc un articol pe orice temă doresc eu. Având în vedere faptul că observam homofobia groteasca a celor din jurul meu, m-am gândit să merg la Lucian şi să-i iau un interviu.
Un interviu despre viaţa lui, motivaţia lui, reuşitele lui, iubirile lui şi despre cum este viaţa de gay în România anilor 2004-2006. Mă gândeam foarte sincer că vom da lovitura cu subiectul acesta, nefiind un subiect uşor digerabil şi difuzat.
Mare mi-a fost dezamăgirea atunci când am fost refuzată. M-au informat că este scris foarte personal (am explicat faptul că sunt şi gay-ii oameni, alea, alea) şi că este un subiect destul de controversat.
Poate nu scriam la nivelul dorit, dar astăzi văd că potenţialul era acolo. Realizez că natura subiectului le-a dat bătaie de cap la vremea respectivă, şi refuzul a fost în parte, datorită temei alese de mine.
O altă aventură a fost atunci când, terminând facultatea de asistenţă socială, mi-am dat licenţa pe tema homosexualităţii.
Am fost judecată aspru în comisie, îmi amintesc şi acum:
,,În ultimii 2 ani vedem că e la modă acest subiect printre studenţi. N-avem alte probleme în ţară? Parade gay ne trebuie nouă?” Iar aici nu discutăm despre un ziar, ci despre un profesor la facultatea de Asistenţă socială.
Acum vă întreb cu sinceritate: – Ne aflăm în anul 2017, poveştile spuse de mine provin din anii 2003-2010. Practic au trecut 7 ani de atunci, iar evoluţia pozitivă a situaţie este evidentă.
Românii sunt conştienţi, în marea lor parte de faptul că există persoane gay, mulţi dintre noi am cunoscut persoane gay pentru că încep să–şi recunoască public tot mai mulţi dintre ei sexualitatea. (nu o mai ascund ca în anii trecuţi)
Practic, pentru mulţi oameni heterosexuali este o perioadă de acomodare realistă cu conceptul de persoane gay.
Consider că problema majoră din ziua de azi, legată de căsătoria gay este prematură pentru România, în majoritatea ei … creştină. Poate în 5 ani ne putem gândi serios şi cu rezultate pozitive la căsătoria gay.
Este vremea să încetăm cearta ineficientă cu persoanele homofobe şi să-i privim cu compasiune şi înţelegere. Datele de care ei dispun vis-a-vis de acest subiect sunt insuficiente pentru a-şi face o părere de ansamblu. Teama lor de necunoscut este ceea ce-i face să fie periculoşi.
Este vremea să fim pedagogi dacă dorim o schimbare reală pe termen lung, este vremea ca tot mai multe persoane gay să îşi asume sexualitatea în mod public, fără frică, pentru cageneraţia următoare de homosexuali să poată fii liberă.
Echilibrul între părerea obiectivă şi afectele personale, trebuie să existe atât la nivel personal cât şi la nivel de masă. La stadiul atigerii acestui tip de echilibru suntem în mod realist, nu la stadiul acceptării legale a casatoriilor gay.
Toleranţa trebuie privită din in ambele sensuri.
adrianaspunetot.wordpress.com 