Amintiri din epoca de Haur

Eram foarte mică pe vremea comunismului din România, dar asta nu m-a făcut să uit anumite aspecte frustrante pentru un copil.

Dulciurile
Îmi amintesc şi acum faptul că nu existau dulciuri.
Amintirile mele sunt puţin difuze referitoare la perioada:  finele anilor 80-95, nu stiu sigur dacă gumele mici, rotunde, într-un tub lung, erau disponibile înaintea anilor ’90, sau după.
Ceea ce-mi amintesc cu siguranţă, este gustul aracetului de la grădiniţă.

Aracetul de la gradiniţă era foarte bun, dulce, puţin picant. Era ambalat într-un mini borcănel de culoare gri, cu lopăţică mică de plastic. Cum dulciuri nu prea existau, aracetul era o bună alternativă.

L-am încercat şi cu hârtie, nu era prea bun, ci era puţin crispy pentru gusturile mele.
Având în vedere că mama lucra la Terapia pe vremea respectivă, mai aveam norocul să ,,prind,, nişte vitamine pentru copii cu gust dulcişor şi nişte drajeuri mici de mentă pentru răceală.

Fructele exotice
Ca fruct, mai primeam de Crăciun nişte banane mici şi verzi.

De cele mai multe ori, mama le punea pe dulap să se coacă. Le punea degeaba,  eu le şuteam tot timpul înaintea

coacerii şi le mâncam cu tot cu coajă, ştiam că altele nu mai prind curând.
Datorită faptului că aveam

grădină cu mere, cred că m-au îndopat cu mere în schimb. Acum nu-mi plac deloc merele şi fructele ,,tradiţionale,,.

 

Jucăriile. 

 

 

 

 

 

 

Aici las pozele să vorbească, dar din ce-mi amintesc cu o oarecare plăcere, este faptul să străzile nu erau populate de maşini. 
Îmi amintesc cum eu, împreună cu unica mea prietenă de pe uliţă, ne dădeam cu săniuţele iarna pe toată strada,fără probleme.

Acum, pe aceeaşi stradă nu mai îndrăzneşte nimeni să facă acelaşi lucru.

Deşi nu erau jucărioare ca în vremurile prezente, noi ne jucam în natură. Prindeam pisici, mergeam la furat de fructe în vecini, făceam experimente în grădina, ne urcam în pomi şi mergeam la ,,căutat de comori,, prin beciurile caselor.
Uneori (având cimitirul central la un gard distanţă), dădeam o raită şi în cimitir să vedem ce este şi pe acolo.
Referitor la distracţia copilăriei, vreau să spun că nu am niciun regret, m-am distrat sănătos şi constructiv.

Mâncarea

Eu am avut noroc şi am mâncat ok, nu îmi amintesc să sufăr din cauza asta

În schimb, majoritatea oamenilor de atunci, au total alte amintiri. Mâncarea era dată pe cartele, iar magazinele erau mai mult goale decât pline.

 

Chefurile părinţilor.

Pe vremea respectivă nu prea existau baruri/restaurante/cafenele.  Oamenii se adunau unii la alţii acasă.

În general, cheful se petrecea  la cei care aveau mai multe facilităţi (iar când vorbesc despre facilităţi mă refer la: băutură, mâncare, discuri  şi pick-up, video şi casete video).
Tatăl meu era un om plin de viaţă, sufletul petrecerilor, aşa că nu de puţine ori am văzut mulţi adulţi adunaţi într-o biblioteca plină de  fum de ţigară. 

 

 

Bunicul meu avea o vie imensă care genera vin. Chiar şi la bunici, petrecerile de casă cu şpriţ, erau cel puţin săptămânale.

 

Mass Media
Înaintea anilor ’90, era program fix la televizor. Cred că era un singur post de televiziune, difuzat la anumite ore, unde, în general difuzau minciuni/ materiale de propagandă.
La radio, dimineţile se punea în surdină un post piratat: Europa Liberă  (cu sediul principal la München). Europa Libera info.
Bunicii mei şuşoteau tot timpul pe lângă radio şi am fost instruită să nu discut despre acest aspect în mod public.
Europa Liberă era unicul canal de ştiri reale, interzis de ascultat.

Cam asta a fost relevant pentru mine în primii ani de viaţă.

Sunt curioasă, amintirile voastre care sunt?