,,Nu te judec, dar…”

Cu alte ocazii am mai spus faptul că eu nu sunt niciodată în măsură de a judeca ceea ce e bine sau rău.

Pentru a vorbi aceeaşi limba, vreau să explic diferenţa între
-a judeca o situaţie în termenii bine/rău, prost/bun-
sau
-de a analiza situaţiile din viaţă în mod neutru, lucid, fără a le eticheta şi închide în cutiuţe.-
În momentul în care noi punem eticheta unei situaţii, nu mai avem curiozitatea naturală de o înţelege în mod realist cum este ea de fapt. Astfel, ne rezumăm la propria noastră percepţie trunchiată despre întreg.

Atunci cand etichetăm, punem practic un baraj între ceea ce este real şi ceea ce este generat de limitarea propriei noastre minţi. Limitarea nu are cum să dispară în cazul în care noi decidem că Ştim cu siguranţă un aspect, ci doar dacă punem la îndoială propriul impuls de auto-suficienţă.
A decide că nu ştim totul (nu doar pe planurile care ne interesează), generează o punte de cunoaştere între noi şi toate aspectele care ne înconjoară.

De exemplu, mie îmi plac oamenii. Datorită dorinţei mele de a cunoaşte omul cum este el, nu de a-l eticheta pentru că este într-un mod sau altul, am reuşit să înţeleg frumuseţea fiinţei umane.

Frumuseţea umană nu este generată doar de fizic sau anumite trăsături mai mult decât evidente, ci de ce se află în spatele imaginii afişate. Pentru mine nu mai contează să mă asociez doar cu oameni din anumite medii, cu un anumit statut (social, material, etc.), de un anumit sex sau orientare sexuală/politică/religioasă, etc.

Cu această atitudine deschisă, am reşit să cunosc oameni extraordinari în medii din care nu m-am aşteptat niciodată. Extraordinar înseamnă bunătatea umană, deschiderea, echilibrul dintre ego şi raţiune, viziunea asupra vieţii şi a lucrurilor, gestionarea eficientă a situaţiilor, adaptarea la mediu, practic îmi place potenţialul omului, nu clădirea efectivă.
Un om cu potenţial, poate să crească dacă îl ajută cineva să se imbunateasca, iar asta este unul dintre cele mai relevante aspecte care ţin de umanitate: potenţialul şi deschiderea. Dacă omul nu are deschidere să încerce altceva decât ştie deja, potenţialul complexităţii fiinţei umane dispare, fiind înlocuit de ritualul zilnic.

Practic, accept pe toată lumea (pentru că nu judec persoana în sine), dar am şi luxul de a evita anumiţi oameni în momentul în care mă simt eu etichetată, sau nu mă mă simt tratată cu respectul cuvenit unei fiinţe umane. Ofer respect tuturor din start, până în momentul în care eu nu mai primesc acelaşi lucru.

Chiar dacă sunt tratată prost din punctul meu de vedere, nici atunci nu judec omul care o face. În prima instanţa încerc să explic, pe urmă mă apar, după care dispar cu totul. Când schimbul uman nu mai este onest, deşi am încercat să semnalizez acest aspect, mă detaşez total de persoana fără potenţialul pe care-l caut în oameni. Practic mă eliberez de ceea ce mă incomodează în secunda doi, după ce am luptat ca să inţeleg, dar si sa fiu inteleasă.

Am ales să discut despre acest aspect în mod public, deoarece în ultima vreme văd tot mai multe animozitati între oameni pe teme total irelevante/superficiale gen: credinţă/sexualitate/politică/ritualuri personale/etc.

Observ un real trend, în care mulţi nu mai încearcă să înţeleagă ce spune interlocutorul, ci doar să-şi impună punctul de vedere
Nu vom putea niciodată obliga un adult să ne înţeleagă, sau să ne accepte punctul de vedere, dacă noi nu avem curiozitatea/deschiderea să-i cunoaştem in mod profund viziunea şi modul în care raţionează.

Dacă nu dăm doi bani pe nevoile lui, el la rândul sau nu va da doi bani pe ale noastre, iar acest aspect sigur nu-l va determina să fie deschis spre imbunatatire, sau spre alte viziuni.

O trăsătură de caracter care din individuală, s-a transformat într-una care ne afectează la nivel naţional, este: atitudinea combativă şi de auto suficientă ipocrită a indivizilor. Din păcate, reeducarea adulţilor este un aspect total trecut cu vederea la noi în ţară.