Pentru că ieri a fost ziua în care acum 26 de ani, au murit oameni ca sistemul din această ţară să fie mai bun, sănătos şi ,,normal”, cred că este timpul să fac o mărturisire publică:
De ce refuz să lucrez?
Fiind absolventă a facultăţii de Asistenţă Socială şi cu facultatea de Filosofie net
erminată, am fost obligată de acest
sistem minunat să lucrez ca şi: voluntar timp de 3 ani (atât în ţară cât şi în străinătate pentru a acumula experienţă în domeniul acreditarii mele), bonă, agent telemarketing la o editură , ajutor de bucătar, ospătar, agent de asigurări, vânzător prin telefon, manager de asigurări, vânzător/tehnician ortoped, receptionistă la hotel, etc.
În proporţie de 70% am excelat la absolut tot ce m-am angalajat să fac (cu predispoziţie în vânzări), asta deoarece sunt un om perfecţionist şi nu mă las până când nu fac ceea ce trebuie, cum trebuie.
De fiecare dată, la fiecare loc de muncă, problemele au început atunci când:
1. Din cauza faptului că eram printre cei mai buni, angajatorii au început să-şi dorească tot mai mult de la mine. Ore suplimentare neplătite, ridicarea target-ului, acuze nefondate pentru a da exemplu celorlalţi, ascunderea numarului real de vânzări pentru a mă plăti mai puţin, etc.
2. Stricteţea programului şi umilirea angajaţilor.
Niciodată, începând din şcoala primară eu nu am reuşit să tac în momentul când am văzut nedreptăţi. Aşa s-a întâmplat şi la locurile de muncă. Aproape de fiecare dată (mai puţin în domeniul ortopedic, unde m-au speriat cu adevărat şefii gen gestapo) m-am re
voltat verbal sau în scris atunci când sesizam cum angajatorii îşi bat joc de angajaţi, fie la nivel teoretic fie în practică.
Am fost unul dintre puţinii oameni care a avut tupeul să-i spună subalternului direct al domnului D**cu că este (citez): un porc ordinar; şi i-am transmis direct lui D**cu, ce am considerat că este în neregulă cu structura dînsului de valori . Beat that!
3. Multi angajatori îmi spuneau de abaterile legale pe care ei le comiteau( un fel de mândrie proprie). La ultimul loc de muncă, frauda era motiv de laudă, neplata ultimului salariu foştilor angajaţi, la fel.
În domeniu ortopedic, frauda din sistemul medical contribuia la o mare parte din venitul firmei şi multe alte aspecte care, pe mine mă făceau să plâng (la propriu) şi să-mi doresc a pleca cât mai repede din acel loc, indiferent de salariu.
Acestea fiind spuse, vreau să se înţeleagă faptul că minim doi angajatori, mi-au promis măriri salariale pe care majoritatatea dintre romani nu le-ar fi refuzat, niciodată. Eu am făcut-o.
Îmi doresc să mă pot uita zilnic în oglindă, cu zâmbetul pe buze şi să-mi spun:
Bravo! Eşti un om liber, valoros, sănătos din punct de vedere etic, odihnit, integru, vesel şi armonios structurat.
Demnitatea mea, nu are preţ!
Faptul că nu mai vreau, nu mai concep să lucrez în acest sistem bolav, este propria mea revoltă la adresa lui. Nu îmi pasă că sunt judecată de majoritatea, că se bănuiesc N lucruri despre modul în care eu produc banii necesari propriului trai, că din cel mai bun am devenit în ochii societăţii: un parazit.
Nu-mi mai pasă de ,,vocea,, sistemului bolnav în care trăim.
Cunosc atât de bine ce se petrece în această ţară, încât REFUZ (pe cât posibil) de a mai face parte din clasa muncitoare/asuprită/sclavagita, refuz să fac ceva pentru a ajuta menţinerea sistemului actual.
Mulţumesc
adrianaspunetot.wordpress.com 