Niciodată nu m-aș fi întrebat, unde sunt handicapații României, dacă n-aș fi ajuns din greșală în Norvegia.
Plimbându-mă cu Alex prin Aalesund, în speranța că vom găsi bani pe jos, am observat total altceva: orbi, ciunti, paralizați, retardați care au ieșit la aer sau la cumpărături. În cluburile din Norvegia, vin și handicapații să se distreze și să bea. Practic, oriunde mergi în Norvegia, vezi și oameni cu dizabilități.
În prima fază, l-am întrebat pe Alex:
Oare chiar așa mulți handicapați are Norvegia asta? Unde mă uit văd un fotoliu rulant sau un baston de orbi.
Răspunsul, îmi bubuie în urechi chiar și acum:
Masha, și România are handicapați, dar handicapații noștri stau în casă de rușine că-s handicapați.
Revenind în țară am devenit mai vigilentă în a observa oamenii cu dizabilități și-am ajuns cu tristețe la niște concluzii îngrijorător de alarmante, anume:
Dacă mâine, mă calcă mașina și rămân paralizată se vor întâmpla următoarele:
1. Statul îmi va oferi o pensie de câteva sute de lei. Pe lângă faptul că-s handicapată, o să mor de foame și de frig că n-am bani să trăiesc. În cazul în care aș vrea să câștig mai mult, să mă angajez, nu o să pot, nu mă ia nimeni oloagă, deși mâinile și capul sunt perfect funcționale.
Practic, mă handicapeaza și statul , nu numai accidentul.
2. Toate instituțiile au fost obligate la un moment dat să creeze rampe și pentru cei care nu pot umbla, un lucru normal și de aplaudat.
Ce s-a întâmplat?
Au fost create rampe pentru handicapați și în România, rampe mai înguste decât fotoliile rulante, fotolii care au dimensiuni standard. Există foarte multe rampe pentru handicapați, inutile și facute în bătaie de joc. Eu în scaunul cu rotile pratic mă pot uita la rampă (care efectiv a fost creată să-mi facă în ciudă că n-am picioare) dar nu o pot utiliza.
Pe autobus dacă există un copil suferind de sindrom down, toată lumea se uită la el și-l analizează de parcă nu e om, parcă este extraterestru venit să supere oamenii din jur.
În conditile astea, va întreb, dacă ați fi handicapti, ați avea dorința să ieșiți în societate? V-ar plăcea să vă arate toți cu degetul pentru că nu aveți picioare mâini sau vedere?
Cât de mult și-ar dori românul de rând, izolarea handicapaților, acest lucru este inuman și trebuiește stopat. Românul de rând trebuie să înțeleagă că Sindromul Down, paralizia, retardul mental și orbirea nu sunt contagioase, nici măcar HIV-ul și hepatita nu se iau în autobus, din aer.
Zilele trecute m-a întrebat șefa mea: Masha, am fost invitată cu nepoțica mea, la un spectacol susținut de copii cu sindrom down, să o duc? Oare este bine pentru ea să vadă copii handicapați, sau să o țin acasă să nu-i vadă?
Acesta este comportamentul omului de rând care vrea să învețe, să se dezvolte, acesta este un comportament care-l aplaud.- Daca nu știi – întrebi. –
Răspunsul pentru șefa mea a fost:
Doamnă dragă, chiar va rog să mergeți cu fetița la spectacol, este bine să știe de pe acum că există unii oameni care arată sau se comportă diferit față de ea. Oricum, cât ați evita întâlnirea, inevitabil ea se va produce. Dacă fetița, înțelege de pe acum aceste diferențe, pe viitor îi va fi foarte ușor să se poarte normal lângă acești oameni.
TOȚI putem ajunge în situația handicapului, toți putem fi călcați de mașină sau putem face un atac vascular care să ne paralizeze, Toții putem orbi dintr-o cauza sau alta. Pentru Toți fumătorii există riscul unei amputații care să-i aducă in pragul diazbilitații. Pentru Toți adulții care vor să facă copii, există riscul ca aceștia să fie: autiști, ologi, orbi, cu sindrom down, cu retard mediu sau sever, etc. (îmi pare rău pentru faptul că iarăși vă stric o realitate construită cu grijă, care pe termen lung se poate să nu fie cea reală )
Câtă importanță le acordați acum, persoanelor cu dizabilități, atâta importanță veți primi și voi sau copiii voștri dacă viața vă va pune în situația handicapului.
adrianaspunetot.wordpress.com 